Demascarea clonelor cu false personalităţi cu care şi prin care se urmareşte manipularea si prostirea cititorilor

Să ne ocupăm (de) azi de acel tip de individ, sau de o meserie care este adesea întâlnită în societate umană, încă din cele mai vechi timpuri. Spionul, informatorul, contra-informatorul, infiltratul, cârtiţa, imitatorul de personalităţi, agent, troll-ul de meserie şamd sunt tot atâtea nume şi denumiri sau viziuni asupra acestei “meserii” mai mult sau mai puţin ingrate. Neîntâmplător, încă din vechime aceştia când erau prinşi şi demascaţi erau ucişi PE LOC … faţă situatia în care, ca soldaţii inamici aflaţi în luptă, se predau sau erau luaţi prizonieri, ei fiind consideraţi soldaţi demni şi apărători oneşti ai cauzei lor şi erau trataţi ca atare, nu ca spionii.

Pe net, aceşti “nedemni” “se clonează” în tot atâtea personalităţi câte subiecte au ordin să devieze sau deturneze atenţia sau să creeze un “curent de opinie” favorabil stăpânilor căruia el, agentul, este o slugă supusă şi servilă. Încă din anii din urmă, acest “job” este pus în cârcă “serviciilor” de spionaj sau diferitelor structuri mai mult sau mai puţin statale sau internaţionale, gen SRI, KGB, CIA, MOSSAD, FBI, NSA, etc. La noi la români s-a încetăţenit termenul de “securist”. În realitate ei sunt “angajaţi” ai diferitelor structuri care se ocupă de informarea sau contra-informarea (dezinformarea) din cadrul aşa numitei, sau global numite, SRI. Aşadar ei nu sunt angajaţi direct, nu au ştate de plată la SRI, nu semnează decât nişte acorduri prealabile, după care merg periodic şi îşi iau banii (salariu) din surse “ocultate”, gen case de jocuri sau de pariuri, sau dacă respectivul are o funcţie şi o “meserie onorabilă”, primeşte un salariu, cică pentru acea meserie de… jurnalist, avocat, specialist, consultant, scriitor, sau nu contează ce job oficial prestează, sau ca formă de plată ascunsă, sunt invitaţi să facă unele reclame pentru care primesc “salariu”, sunt invitaţi la emisiuni, primesc clienţi sau contracte pe sub mână şamd.

Să ne ocupăm acum de o anume categorie de “agenţi”, acel tip de “agent troll” întâlnit pe net. De regulă ei ocupa un segment anume, sau au o specializare anume şi sunt repartizaţi ierarhic pe diferite zone, adică li se dau anumite “felii” de care să se ocupe. Funcţie de amploarea sau complexitatea locaţiei sau misiunii pe care o au, ei pot fi singuri, sau în “echipă”, fie că ştiu sau nu unii de alţii, dar mereu au un “şef” care vizează şi supervizează acţiunea lor pe net în acea locaţie. Funcţie de nevoile “şefului cel mare”, sau “clica din vârful” acestei piramide diabolice prin intenţiile lor, aceşti “agenţi-trolli” ating anumite subiecte, pun diferite idei în discuţie, orientează discuţia sau “opinia” către ceea ce ei au ca interes de moment cât şi de durată. Din acest motiv, “agentul-troll” se “clonează” şi ia diferite nume şi personalităţi, funcţii, vârste, sex/gen, meserii, “experienţa într-un domeniul sau altul” şamd, totul, dar totul pentru a MANIPULA şi orienta discuţia şi atenţia în sensul dorit de clica din umbră, pe care îi putem numii şi “păpuşarii din umbră”.

În acest demers ei doresc ca atenţia, energia şi gândurile oamenilor de fie orientate în acea direcţie necesară scopurilor lor. În acest fel, ei atacă direct sau indirect persoane, grupuri, partide, structuri, ţări, popoare etc. O altă formă de acţiune a lor este aceea de a se prezenta ca ceva ce nu sunt, dar prin ceea ce vor face şi vor spune mai apoi, cititorii să aibe o reacţie în acel sens. Dacă vor să atragă o anume categorie de oameni, agentul-troll va aborda o mimică, gestică şi speech specific pentru acel sau acelor categorii de oameni (ca de exemplu “creştin”), atrăgându-i în felul acesta prin ideea forţă: “uite ce bine vorbeşte asta”, “uite ce dreptate are”, “uite, şi ăsta gândeşte ca mine”, “uite ce bine le zice şi ce expert este el exact în ce-mi place mie şi mă atrage pe mine”, etc.

Uneori, ca efectul să fie mai mare şi mai rapid, agenţi parteneri sau subordonaţi îl perie şi îl ridică în slăvi pe acela care e agentul “prima-dona”, îi aduc osanale, închinăciuni, laude şamd, pentru ca să creeze un curent de opinie favorabil de “a-l urma” pe Acela, pe “specialist”, pe “erou”, pe “cel mai special dintre noi” etc. Lângă ei se mai adună sau adăugă şi “răspândacii” de meserie, fie că aceştia sunt nişte oportunişti care văd că e un os de ros, fie sunt nişte proşti făcuţi grămadă, fie nişte mediocri fără conştiinţă şi fără personalitate proprie, fără viaţă şi coloană vertebrală proprie, etc, care fac şi ei o parte din treaba asta de amplificare şi răspândire a acelui curent de opinie emulat de păpuşarii din umbră prin intermediul slugilor lor, agenţii-trolli şi şefii acestor ierarhici.

Pas cu pas, când se observă că unii dintre aceşti răspândaci promit şi se dedică trup dar mai ales “suflet” cauzei lor (agenţilor), aceţtia din urmă îi racolează şi mai apoi îi angajează, sau altfel spus îi ridică şi pe ei în funcţii şi posturi şi le dau misiuni concrete (a se vedea de exemplu cazul clonei cu personalitate principală RAM, nou aparut pe firmament ca si “autor”, unde pană acum era un fel de “coate goale maţe fripte”, sau un fel de “prostul familiei”).

Caz concret de astfel de “clonaţi” cu rol de agenţi-trolli sau de răspândaci. Pe blogul rapcea, există câteva categorii din acest tip de agenţi. Unii joacă rol activ, alţii pasiv, alţii şi activi şi pasivi, funcţie de necesităţi. Unii sunt pe post de “supervizor” şi nu intră în joc decât în cazuri urgente sau “grave”. Din când în când, chiar şi aceşti “supervizori” intră în joc şi concep şi ei diferite diversiuni şi direcţionări ale atenţiei sau crearea unor curente de opinie favorabilă necesităţilor de moment ale clicii satanice a păpuşarilor mondiali. La nevoie, de la centru, sau de sus, mai este trimis un aşa zis agent de nivelul 2 sau 3, sau mai mulţi, funcţie de obstacolele întâlnite, sau dacă cumva în zonă a apărut o idee sau curent de opinie contrar celor dorite de ei, sau a apărut unul sau mai mulţi opozanţi, sau una sau mai multe “elite” ale acestora, iar agenţii de rutină nu mai pot face faţă şi sunt depăşiţi fie numeric, fie valoric… şi pur şi simplu, o astfel de “elită” a duşmanilor culcă la pământ orice suflare de agent şi orice idee sau tendinţă sau curent de opinie generat şi întreţinut de ei, păpuşarii şi slugile lor. E dacă vreţi, folosindu-ne de o analogie (scenariul filmului Matrix), ca şi cum undeva în “matrix” agenţii sunt trimişi în locurile unde apar “anomalii”, “luptători ai adevărului”, fiinţe vii (conştiente) ce au intrat şi ele în matrix pentru a-i ajuta şi trezi şi pe alţii ce mai “dorm” încă în matrix. Când un agent nu ajunge, nu e suficient, mai trimit 2 sau 3. Când nici ei nu ajung, îl trimit pe “agentul Smith”. Evident, ei au o mare problemă când undeva în matrix “coboară” Morpheus cu ai lui, sau vine chiar “avatarul” (sau “anomalia”) Neo, care pur şi simplu “mătura” cu/pe toţi agenţii prezenţi în acel loc. De ce? Pentru că poate şi are cu ce.

Să revenim la cazuri concrete. Pe blogul rapcea există mai mulţi astfel de agenţi. Unii activează doar pe acel blog, alţi pe 2 sau mai multe. Ei se ajută în mod “frăţeşte” datorită “ţelului comun” şi faptului că servesc aceluiaşi STĂPÂN, adică sunt cu toţii SLUGILE aceloraşi păpuşari din umbră. Chiar dacă mai pot apare unele disensiuni personale şi egotice între ei, ţelul comun satanic cât şi acelaşi stăpân îi fac ca până la urmă, corb la corb.. să nu-şi mai scoată ochii şi să facă “pace”, măcar temporar. De ce aceşti agenţi, puţini la număr faţă de numărul mare de cititori sau participanţi la un astfel de blog (net) au un oarecare câştig de cauză?

  • 1) pentru că acţionează pe ascuns, în spatele unor clone,
  • 2) pentru că au un stăpân comun, un “ideal” comun, o ură comună, un duşman comun, sau o duşmănie comună şamd.
  • 3) pentru că ei conştient sau nu, se încadrează într-un “trend”, într-o “opinie generală” mai veche, mai “înaltă şi de sus şi stăpânii lumii adică un plan trasat (conceput) de sute sau mii de ani de zile. E ca şi cum vrei să te dai cu sania pe munte, dar la un moment dat şinele se încadrează pe un “drum” ce deja a fost bătătorit de mulţi inşi şi de mulţi ani în urmă, aşa că te duce “valul” sau urmele deja săpate în acea zăpadă. Tocmai asta este şi scopul acestor aşa zişi formatori de opinie, de a îngroşa “urmele” de sanie pe un munte, ca toţi sau cât mai mulţi vor nu dori neaparat s-o ia pe acolo, totuşi, pas cu pas drumul lor să urmeze acel sens şi nu prin altă parte.

Revenim la cazul concret, blogul rapcea. Acolo e un loc de găzduire pentru acest fel de agenţi şi răspândaci. Gazde, invitaţi, slugi, şefi, colegi sau nu mai contează ce rol sau funcţie ierarhică au ei, cu toţii au acelaşi scop, ţel şi misiune. Unii joacă un rol, sau îşi asumă o clonă de: gazde, moderatori, creştini, atei, “filozofi”, “budişti”, scandalagii, ameninţare cu bătaia (sau moartea) userilor, înjurători, calomniatori, denigratori, femeie, bărbat, părinte, începător la sau în yoga sau la Misa, de an mic, sau de an mare, sau de vip, sau de potenţial doritor practicant yoga, ashramist, etc.

Acum voi face referi în mod special la o anume categorie aparte: “clonă de misan”, adică agentul îşi ia un nume (clonă), o personalitate şi o ţintă anume, după care vorbeşte în numele acelei clone personalizate. Dacă vor să arate “cât de proşti sunt yoghinii Misa“, aceia joacă rolul de prostănaci, de prostovani, de lipsiţi de logică, sau de “spălaţi la creier” sau “fanatici” fără minte samd. Scopul este de a-i face pe cititorii mai slabi la minte sau care nu cunosc cu adevărat fenomenul Misa şi învăţătura sau tipologia globală de yoghin, să creadă că yoghinii sunt proşti, spălaţi la creier etc. Dacă agenţii vor să arate cât de “nervoşi” sau “scandalagii” sunt yoghinii, clona lui joacă un rol de scandalagiu sau îi provoacă în fel şi chip pe cei câţiva yoghini autentici care mai scriu pe blog pentru ca în final aceştia să abordeze astfel de atitudini mai mult sau mai puţin deviante, ca apoi să zică ca nişte proşti: “uite, vedeţi cum sunt yoghinii Misa, vedeţi ce învăţătură le dă aia, vedeţi unde ajungeţi dacă mergeţi la Misa” etc. Dacă apare un autentic yoghin (de la Misa) pe blog, sar la el cu acelaşi sintagme şi aşa zise “idei forţă” (minciuni sau/şi idei scoase din contex etc) pe care ei le repetă ca nişte papagali de ani de zile, crezând că în felul ăsta se pun nişte întrebări încuietoare care vor arăta că ei, agenţii, au dreptate când spun de ani de zile ce spun.

Intru şi mai în concret. În decursul timpului cel puţin unul, dacă nu mai mulţi astfel de agenţi, nu le dăm numele, la unii dintre ei deja le cunoaştem numele, dar deja asta nu mai are importanţă, şi-au asumat un timp anume rolul de yoghini Misa. Dacă vă mai amintiţi, babanul, micul auriu şi alţii că asta, care şi-a asumat rând pe rând sau uneori în acelaşi timp diferite personalităţi de yoghini Misa. Ba de femeie, ba de bărbat, ba de yoghin începător, ba de yoghin de anul mare, ba de mamă, ba de soţie, ba de văduvă, ba de ashramist, ba de “vip”, ba de “cunoscător” al unor “informaţii din interior” şamd, introducând în felul acesta tot felul de minciuni, denigrări şi calomnii, sau deformări ale unor adevăruri care să pară în felul ăsta “oribile” şi respingătoare pentru cititor.

Din când în când, a mai apărut câte un “morpheus” sau un “neo” sau “trinty” care i-au demascat pe aceste clone de falşi yoghini Misa. Aceşti agenţi au fugit cu coada între picioare şi şi-au continuat activitatea pe clona anonimă principală, sau şi pe altă secundară, sau şi-au făcut imediat după aceea o altă clona cu o altă personalitate. continuând activitatea subversivă. Asta arată slăbiciunea minciunii, dar îi şi demască pe acoliţii minciunii, prefăcătoriei, ipocriziei şi făţărniciei satanice care îi caracterizează pe aceşti agenţi-trolli supuşii, sau slugile unor păpuşari satanici din umbră. Unii dintre ei chiar nu cred în Dumnezeu sau opozantul Sau lucifer, dar vehiculează ideile acelea pentru că asta e “materia primă” în locaţia unde a fost selecţionat să acţioneze. Un om care ar crede în Dumnezeu şi ar fi înţeles legile Creaţiei nu ar fi admis nici în ruptul capului să facă sau să spună ce fac şi spun ei, sau să se alăture unor astfel de indivizi sau astfel de tendinţe josnice. Asta este una din primele “legitimaţii” (cărţi de vizită) de apartenenţă ale acestor agenţi sau răspândaci şi alţi trepăduşi care se aciuiesc pe lângă ei, că aşa e valul şi aşa se lasă ei duşi.

Aparent “ultimul” caz de acest gen este cel al clonei cu numele “Romeo” care se dă drept yoghin de anul 22, sau anul mare. El a fost demascat la modul cel mai simplu şi eficient ca fiind o clonă, un fals yoghin, după care s-a “evaporat” şi şi-a asumat o altă clonă şi personalitate. O vom vedea (şi demasca) în curând. Asta e mai puţin important acum şi nu vreau să insist pe asta acum, ci în special pe ceea ce se poate trage ca şi concluzii din acţiunile şi mai ales spusele clonei romeo. Ele arăta disperarea stăpânilor lui, a acelor care direct sau indirect îl impulsionează şi “inspiră”, dar arată şi apartenenţa lor. Celelalte clone au fost demascate în felul lor caracteristic, funcţie de ce spuneau şi ce ipostaza îşi asumau. Pe măsură ce s-a tot petrecut asta, agenţii au încercat să-şi îmbunătăţească tehnica de camuflare, sau cum să-şi pună mai bine haina de oaie pe ei ca să nu li se vadă botul sau ghearele pe lup pe sub blană sau în vocea “răguşită” de oaie. Parţial au învăţat ce să zică sau să nu mai zică, ca să pară mai reali, dar nu au înţeles un lucru, că adevărul iese la iveală şi se poate citi chiar şi printre rânduri când un astfel de lup în haină de oaie vorbeşte. Pas cu pas ce voi comenta afirmaţiile lui şi voi puncta aceste aspecte. Să începem periplul demascării clonei şi a celor care sunt în spatele lui/lor.

@Romeo 06/09/2013 01:07
Eu recunosc că sunt la cursul de yoga însă ce mă nemulţumeşte foarte tare este faptul că la conferinţele noi ale lui Grieg se aşteaptă foarte, foarte mult. Nu înţeleg de ce anume le trimite atât de greu şi trebuie să aşteptăm ore în şir aceste conferinţe.

De regulă un yoghin Misa nu spune direct asta, decât dacă este pusă la îndoială sau e necesară localizarea lui în echipa pro sau antiMisa. Ţinta acestei idei este amplificarea nemulţumirii care ar putea exista şi/sau apare, sau trezi în cei care participă la anumite activităţi Misa, iar prin aceasta acţiune, este răspândit si amplificat demonul sau rezonanţa învrăjbirii, nemulţumirii şi rebeliuni luciferice, urmărind să se amplifice în yoghin şi să-l supună pe acesta fie direct, fie indirect la un test spiritual: testul încrederii în Dumnezeu, testul încrederii în maestru spiritual, în autenticitatea sa ca releu sau intermediar al lui Dumnezeu. Atenţie, am spus “testul încrederii în Dumnezeu” pentru că ţinta demonilor este tocmai ruperea omului şi sufletului său de spiritul lui Dumnezeu din ei şi din afara sa. Mai întâi te rupe de ghidul spiritual, de releul sau “uşa” sau “funia” (firul Ariandei) de care te ţii în sau îl urmezi în drumul tău spiritual, după care va urma şi ruperea ta totală de Dumnezeu. Pas cu pas ţi se va crea iluzia că vei găsi sau ai găsit pe altul (ghid spiritual) mai bun sau mai adevărat, sau unicul adevărat, sau calea/religia adevărată… că poţi merge şi singur la Dumnezeu, că Dumnezeu este peste tot, că Dumnezeu este în tine etc, idei ce în esenţă conţin în teorie frânturi de adevăr, dar în practică, te duc cu totul în afara căii către Dumnezeu.

Cu toate că mai târziu clona romeo va recunoaşte că este în anul 22, el abordează o atitudine specifică anilor mici de curs. Aceste nedumeriri, întrebări sau deranjuri (teste spirituale) apar la cei de anii mici, ce sunt testaţi în felul ăsta la capitolul răbdare, perseverenţă, încredere în sine, încredere în cale, încredere în ghidul spiritual, încredere în colegi tăi mai “mici sau mai mari”, astfel, chiar dacă nu îţi depăşeşti acest test spirtual, vei părăsi cursul încă din anii mici, nu vei mai continua până în anul 22, adică să mai “pierzi” timpul 22 de ani, decât, evident, dacă nu eşti de fapt un agent infiltrat, o cartiţă păstrată atâţia ani in Misa cu scopul precis de a fi activată la momentul potivit. Dacă totuşi eşti o fiinţă onestă, aflată pe calea spirituală şi ţi-ai depăşit testul, aşa ceva nu te va mai deranja, chiar dacă ai aştepta şi zile întregi, nu numai ore.

Există o formă de cădere parţială la acest test spiritual al răbdării şi încrederii, anume eşti deranjat de această “aşteptare”, te ridici şi pleci, fie supărat, fie relaxat, căci oricum se va preda sau oferi acea iniţiere fie în zilele care urmează, fie în lunile sau anii care vor urma şi unde nu mai trebuie să aştepţi până vine acea înregistrare, căci la acea reluare se pune caseta cu înregistrarea la ora fixă. Ce pierzi sau ce câştigi din această aşteptare sau plecare, probabil vei afla ceva mai târziu (“@zamolxe” si cei ca el au aflat în cele din urmă).

Oricum, după N ani de acest fel de situaţii, atitudinea ta este “tocită” şi “detaşată” faţă de asemenea situaţie, deci nu ar mai apare deranjul după 22 de ani de curs. Asta este unul dintre primele lucruri care l-a dat de gol de clona romeo. Pe de altă parte, această tipologie de “yoghin romeo”, dacă există, mimează interesul maxim pentru spiritualitate, care “urlă” în el, dar el nu are răbdare să aştepte câteva minute sau ore până va primi ceea ce sau după care sufletul său “urlă” şi îşi doreşte de milenii de ani de încarnări succesive. Ce se petrece totuşi în acest caz ? În realitate, egoul, orgoliul şi demonii “urlă” cu adevărat şi vor să te facă să pleci cât mai urgent de acolo. Lipsa ta de comuniune (rezonanţă) cu Dumnezeu, ce nici măcar prin practica consacrării nu îţi este la îndemână, te face să te “răţoieşti” la Grig că te face să “aştepţi”. Dacă ai avea încredere în Dumnezeu, dacă ai avea o comuniune sinceră şi directă cu El, ce ar fi aşa de greu să-i pui o întrebare lui Dumnezeu, prin intermediul consacrării, dacă mai este cazul său nu să rămâi la acea iniţiere sau la acea “aşteptare”? Nu ai “fir direct cu Dumnezeu” nici după 22 de ani de curs?!?!?! Alooo, clona romeo… ne arăţi că avea dreptate cine a spus că ai făcut umbră degeaba podelelor la cursul Misa. Şi nu a spus-o cel care a scris-o aici, ci a spus-o Grig, cel care este (una cu) Misa (interioară). Este VAI DE MAMA TA de “practicant yoga” dacă nici după 1-2 ani de curs nu ai aprofundat, întărit şi amplificat relaţia ta cu Dumnezeu prin intermediul (tehnicii spirituale a) consacrării. Este poate tehnica cea mai simplă şi mai uşor şi des de folosit în cadrul unei zile normale. O poţi face de zeci de ori pe zi, ca şi “antrenament” dacă vrei, ajutându-te în felul ăsta să mai practici şi altă formă de yoga, Karma Yoga.

Pe maestru în arta consacrării îl face practică consacrării. Dacă aceşti proşti şi năuci exmisa sau antiMisa ar fi trezit în ei această minimă legătură cu Dumnezeu, care să le ofere şansa să primească direct de la Dumnezeu un răspuns, acum nu ar mai fost în ipostaza de exMisa sau antiMisa şi mai ales aceea de cârcotaşi şi denigratori ai celui care i-a trezit şi le-a pus în traistă/zestrea lor spirituală, ceea ce nu au primit ei chiar şi mii şi mii de vieţi la rând. Aţi aşteptat mii de vieţi să puteţi beneficia de o asemenea întrupare fizică, lângă un asemenea maestru spiritual, lângă un asemenea spirit divin, iar acum vă lamentaţi pentru câteva minute sau ore de “întârziere”. Priviţi la voi, din perspectiva sufletului şi spiritului vostru, cât de jalnici şi patetici aţi ajuns.

Poate îmi explica şi mie cineva care este cauza pt care aşteptam uneori şi 12 ore în şir în frig, în nişte condiţii nu tocmai comode ac conferinţe care sincer mi se par din ce mai lungi aproape interminabile şi cam repetă aceleaşi informaţii la toate conferinţele.cu alte cuvinte ultimele lui conferinţe chiar din ac an de la Costineşti sunt interminabile, îndelung aşteptate şi foarte plictisitoare.

Manipulare şi prostie crasă. Prostie, vezi mai sus de ce. Manipulare pentru că se minte că ar fi “conferinţe interminabile”, sau că ar fi “aceleaşi informaţii care se repetă”. Ideea cu plictiseala ţinteşte pe cel interesat de Misa din curiozitate şi tendinţa de a face ceva care să te scoată din “plictiseală” lumii profane, anume yoga (la Misa eventual). Tip de gândire şi ţinta manipulării: “Aaa, mai voi plictisi până la urmă şi la Misa… atunci nici nu mai mă duc la ăştia”.

Poate îmi explica şi mie cineva”…  este o formă manipulare prin care se urmareşte ideea de a-l implica pe cititor în “dialog”, în “atmosfera” vibraţională de neîncredere şi îndoială demoniacă în care vrea să te conducă mesajul manipulatorului clonat, fapt dovedit ulterior prin numărul mare de “răspunsuri “şi “argumente” oferite de pseudo cititorii (acoliţi sau agenţi) antiMisa (de ce oare doar ei au răspuns, mai ales aşa repede?).

Ceea ce însă cu adevărat se “repetă”, în fapt se aprofundează şi se emite din nou, la aceste conferinţe, atât pentru noii veniţi şi ascultători, cât şi pentru cei mai “vechi”, este generarea şi susţinerea unui câmp subtil integrator de informaţii, direct la nivelul zestrei spirituale (structurile cauzale ale fiinţei) şi nu numai la nivelul minţii, cum o fac alte texte sau aşa zişi maeştri spirituali mai mici sau “mai” falşi. E ca şi cum te cheamă cineva să-ţi mai bage nişte aur sau bani în cont, iar tu, prostul, te “plictiseşti” spunând: “iar îmi livrează lingouri de 10 de gr de aur şi bancnote de 10 şi 50 de euro? Offf, ce mă plictiseşte acesta făcându-mă să-l aştept….

Cursurile Misa, plus conferinţele, plus cărţile scrise de Grig şamd, cuprind informaţii poate de zeci de ori mai mult decât cuprinde biblia, ca şi număr de pagini. Cum ar arăta, un creştin tembel şi ipocrit, dacă l-ar invita Iisus să-i mai prezinte câte un capitol sau verset din cutare evanghelie, moment în care ar spune şi ceva nou dar ar mai aminti şi câte ceva din cele deja expuse anterior? Ce poţi spune despre acest pseudocreştin care e plictisit de “aceleaşi” informaţii “plictisitoare”? Un creştin citeşte toată viaţa aceleaşi “plictisitoare” fraze din Biblie. La biserică se repetă mereu şi mereu aceleaşi fraze. Pleacă creştinul pentru aceasta de la slujbe?

Ce să mai zicem că Iisus le-a tot promis că o să vină, dar El nu se mai ţine odată de promisiune şi iată, nici după 2000 de ani El nu a venit şi nu mai vine odată. Mergând pe aceaşi “logică” cu a clonei Romeo, Iisus v-a “minţit”, v-a “manipulat”, v-a “prostit” şi v-a lăsat să aşteptaţi ca proştii atâta amar de vreme, nu 10 ore cât zici tu că te-a lăsat să “aştepţi” Grig. E clar, după “logica” asta de doi lei, Iisus e mai “fofilator” decât Grig. Măcar dacă el spune că vine.. vine, chiar dacă uneori “întârzie”. Ce zici clonatule de “întârzierea” lui Iisus? Nu este enervantă ? Nu este plictisitoare? Nu este enervant ca nici Regele Lumii din Shambala nu mai vine, chiar dacă a promis că o va face? Dar Krishna, căci şi El a PROMIS (a) că va veni? Dar Kalki, dar Buddha Maitreya? Nişte “enervanţi” şi “plictisitori” care cu toţii au PROMIS (a) că vin, dar iată că “întârzie” să apară… “neserioşii” de Ei. Sau te pomeneşti că la chestia asta cu “întârzierea” e valabilă la toate marile spirite ale lumii? Zii şi tu ce “enervanţi” sunt. Iisus a spus că vine, dar nu a precizat când. Cică doar Dumnezeu ştie asta. Sigur sigur a dat vina pe Dumnezeu. Krishna a spus şi el că vine. Unde e măi frate? Kalki la fel. Unde mai ? Toţi au spus că vin, ne-au zis să fim pregătiţi, să ne pregătim, dar nu au zis ora, ziua şi anul. Ce “neserioşi”?!?!

Mi se pare o lipsă totală de respect să anunţi o conferinţă la o anumită oră din zi iar cel care ţine conferinţa după ce că întârzie cu conferinţa 12 ore sau pune să fie audiata o conferinţă veche chiar şi de 4 ori mai interzice categoric să ieşim din interiorul cortului fiind în imposibilitate de a merge să ne luăm haine groase pt noapte când se lasa forte frig sau să ne luăm apă sau mâncare.cu alte cuvinte am rămas în cortul galben de la Costineşti chiar şi 20 ore în care a trimis o conferinţă de 3 ore în care nu am putut părăsi cortul galben deoarece numai puteam primi iniţierea în acel an

E o vorbă înţeleaptă din popor. “Ştiu când mă apuc să ar ogorul, dar nu ştiu când îl termin”… aşa că ţăranul se pregăteşte cu tot ce îi trebuie pentru a-şi duce la bun sfârşit ce şi-a pus în cap. El a luat cel mult odată “plasă”, dar pe urmă şi-a învăţ lecţia şi a fost apoi prevăzător. Tu, care eşti un “super-yoghin” de an mare, cum de nu ţi-ai trezit calitatea înţelepciunii şi prevederii nici după 22 e ani de practică? Iată încă o dovadă că această clonă romeo nu este un yoghin (practicant) Misa.

Alte dovezi de prostie şi neadevăr: “cortul” nu e cort ci “terenul pentru conferinţe” şi nu e galben, doar acoperişul e galben; nu este apă la robinet (dar e de vânzare în incintă) la terenul pentru spirale (din spatele Costineştiului), dar la “cort” (“terenul pentru conferinţe”) este apă la robinet, inclusiv este şi ceva ceva de mâncare şi în interior, dacă chiar “mori” de foame în alea 10 ore de aşteptare. Ce să mai spun de gradul său de antrenament în a face posturi negre al unui astfel de “yoghin de anul mare”. În 22 de ani de zile aveai mii de posibilităţi de a practica postul negru şi de a te antrena la această “tehnică spirituală banală” ce o regăseşti în mai toate căile şi religiile lumii. Aşadar, minciuni după minciuni amestecate cu manipulări de proastă calitate ce arată un individ ce nu (mai) este (demult) un cursant (practicant yoga) Misa. De ce vrea să ne păcălească că este aşa ceva ??? Ce vor sau urmăresc duşmani Misa şi ai lui Grig/Dumnezeu?

Mai apoi, după ce clona romeo aruncă perla, sar acoliţii să-i dea răspunsuri şi explicaţii tembele, ca să-i ţină trena şi isonul. O să trec uşor peste aceste comentarii de după, ca să vedeţi ce inepţii sau răutăţi şi imbecilităţi spun unii, sau câte adevăruri le scapă printre cuvinte şi fapte.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.0/7 (3 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +3 (from 3 votes)
Acest articol a fost postat în Demascarea manipularii, Dialog MISA, Dreptul la replica, Manipulare, MISA, Recenzii si etichetat , , , , , . Memoreaza acest link permanent.

20 Comentarii la articolul: Demascarea clonelor cu false personalităţi cu care şi prin care se urmareşte manipularea si prostirea cititorilor

  1. ProMisa a scris la:

    “ariel 06/09/2013 06:45

    Varianta oficiala e ca nu sunteti pregatiti pentru atatea informatii importante,trebuie sa va ardeti karma asteptand, sau nu e momentul potrivit pentru umanitate sa aiba acces la secretele cosmice si galactice prezentate in conferinte.“

    Varianta e de fapt o suită de “variante” sau motive şi de necesităţi divine, suită din care enumăr:

    1. testul firesc al răbdării şi celelalte teste spirituale conexe cu acesta
    2. orice suferinţă, inclusiv cea “mentală” sau “psihică” produce arderea karmei. Dacă tu singur îţi produci “suferinţa”, cu mintea ta, ai karma de suferinţă pe care iată, în felul ăsta ţi-o arzi sau provoci singur. Dacă altul îţi provoacă direct sau indirect acea “suferinţă”, acela îţi va prelua o parte din acea karmă, sau altfel spus îşi va face şi el o astfel de karmă. Dacă el este un mare iniţiat, poate face asta în mod necesar integrat, preluându-ţi acea parte de karmă şi recompensându-se spiritual faţă de tine ÎNMIIT. Dai sau cedezi 10 gr de karmă de suferinţă şi ignoranţă la nivelul corpului cauzal şi al subconştientului, iar în schimb primeşti tone de karmă pozitivă şi informaţie divină la nivelul zestre spirituale. Aparent nici nu ştii că s-a petrecut ceva, vreun asemenea “troc” spiritual, având la baza legea schimburilor reciproce oculte intermediata de un mare iniţiat spiritual. Dacă îţi făcea aşa un alt om profan, 10 gr îi dădeai, 10 gr îţi dădea.
    3. sunt situaţii în care într-adevăr global vorbind, ca şi adunare de discipoli, nu merităm sau nu suntem la înălţimea acelor revelaţii care ni se pregătesc, la fel cum un teren nu e bun de semănat dacă încă mai are buruieni pe el, fiind necesară o prealabilă curăţare a buruienilor şi apoi aratul, discuitul etc. Când Grig sesizează această ambianţă globală, evita să arunce “sămânţa cea bună” înainte de a curăţa terenul. Mai mult, aceasta este cu mult mai necesar în momentul în care, duşmanii lui Dumnezeu, oculta mondială, prin intermediul păpuşarilor din umbră, folosind aparaturi neconvenţionale, crează şi întreţin un câmp subtil de energie malefic în cadrul şi deasupra acelei adunări de participanţi la acea conferinţă, motiv pentru care, este necesară o curăţare şi purificare subtilă prealabilă a acelei zone subtile şi “fizice”. Toate acestea se petrec folosindu-se principiile cosmice ciclice, tattvice, aşa că nu e întâmplătoare nici ora la care începe. Nu intru în detalii.
    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 7.0/7 (2 votes cast)
    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: +2 (from 2 votes)
  2. ProMisa a scris la:

    @Sukida 06/09/2013 06:59
    Romeo, îţi explic eu de ce va pune să aşteptaţi atât de mult (exact aşa proceda şi cu noi, în cei 16 ani cât am fost la MISA).
    Aşteptatul interminabil este o metodă de manipulare. Adică, dacă aştepţi mult, oboseşti, mintea devine înceţoşată, şi astfel este mult mai receptivă la sugestiile manipulatorului.
    Un om cu mintea obosită nu mai are discernământ, filtrele lui mentale nu mai funcţionează, şi astfel crede mult mai uşor în ideile pe care i le inoculează manipulatorul.
    Cu alte cuvinte, cu un om obosit faci ce vrei, iar prin acest mod de acţiune, GB urmăreşte să vă ţină prizonierii (egoului) lui, şi să vă folosească ca pe nişte baterii.”

    Acest deştept crede că a sesizat "manipularea" la Grig, dar nu o vede la cel căruia îi răspunde, nu vede că e un pseudo-yoghin. Păi dacă pe asta nu îl recunoşti a fi cine este, cum îl poţi recunoaşte pe Grig a fi cine este?

    Vorba lui Grig: când ai acces la sursele infinite de energie, la ce a mai avea nevoie de energia amărâtă a unui om sau a sute de oameni? Ce înseamnă ceva x 100, faţă de infinit? Ce filtre ai nevoie când vii să pui apă de la izvor?
    Dacă aşa s-ar produce manipularea, înseamnă că cea mai bună şi mai puternică formă de manipulare a omenirii este să-l trimiţi 10 ore la muncă, să-l oboseşti, apoi să-i torni informaţii manipulatoare cu televiziunea, care ştim cui aparţine ea în (mai) totalitate.

    “Şi că o completare: Eckhart Tolle nu întârzie NICIODATĂ la conferinţele pe care le ţine!!!”

    Pentru că el vine pentru public, nu publicul pentru el. Iisus nu vine când vrem noi, ci când vrea El.

    “Şi mai sunt şi alte ‘iexplicatii’ (cel puţin pe vremuri, când putea – acuma vârsta îşi spune cuvântul) – ‘initia’ fătuci, şi de, oamenii trebuiau să aştepte…”

    Unul care a stat la fundul lui şi ştie ce şi când poate, da şi el cu “adevărul”. Adesea, Grig mergea lunea noaptea la cursul de atunci şi apoi vorbea zeci de ore cu cei care erau la rând să vorbească cu el. Nu odată când vorbea cuiva, el transmitea în subtil, în sală, la cei care meritau sau aveau nevoie de exact acel ceva, beneficiind astfel cu toţii de ceea ce el transmitea unuia sau unora. La un moment dat, că din “senin”, printre alţi participanţi la acele “momente de aşteptare la rând”, a fost şi o viitoare iubita a mea. După mai mulţi ani, discutând cu ea, am realizat amândoi că am fost amândoi prezenţi în acele momente în acea sală. Astfel de momente de întâlniri aparent întâmplătoare şi fără o concreteţe anume, dau rod după luni sau ani de zile. Amorul nu se face nu numai cu corpul fizic, ba mai mult, se face în special la nivelul corpurilor subtile. Aşadar, timpul şi spaţiu nu stau în calea unei fuziuni sau relaţii amoroase dintre doi sau mai mulţi oameni. Dacă eu aş ştii când Shiva şi Kali ar face amor, m-aş raporta la Ei să văd, să simt şi să mă identific cu Ei şi să trăiesc şi eu la unison cu Ei acele stări divine. Poate aş face asta şi cu Grig, dar tot aşa, nu ştiu când face el asta. Simt când face amor "cineva de lângă mine", dar când face Grig nu simt… decât dacă el doreşte asta şi apoi şi eu mă focalizez la asta. Aşadar, dacă cumva el ar fi făcut amor cu iubita lui în acel moment, cu atât mai bine că atunci mă gândeam şi rezonam mai direct cu el. Chiar nu mi-a făcut nici un rău, din contră. Doar proştilor nu le place binele sau mai binele şi mai elevatul, iar dracilor nu le place tămâia şi cădelniţa, locul unde se produce “arderea” tămâiei.

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 7.0/7 (2 votes cast)
    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: +2 (from 2 votes)
  3. ProMisa a scris la:

    “@zamolxe 06/09/2013 09:55
    În anul 3 de curs, la Herculane, în așteptare nesfârșită a unei celebre conferințe care nu mai începea, m-am ridicat frumos și am plecat la hotel. Se uită lumea la mine de parcă eram extraterestru. Fetele din gașca noastră care erau la hotel (căci conferința era doar pentru băieți) au sărit pe mine cu gura și m-au făcut în toate felurile. M-am pus liniștit și am meditat câteva ore și m-am simțit excelent. Nu permit nimănui să își bată joc de mine din motive pseudo-spirituale. Mai ales că știam, din sursă sigură, ca GB făcea ce spune MahaBhairava în acele ore. Deci îl durea fix în cot de noi (asta am aflat ulterior, dar intuiția mea nu m-a înșelat).”

    Mda, ai plecat şi plecat ai rămas. E şi asta o lecţie de viaţă şi de cale sprituală dar şi un test spiritual din care să înveţe toţi. Tocmai pentru că pe Grig îl “doare” de noi, face ce face, chiar dacă mai apoi mulţi se întorc către el şi îl latră şi îl muşca precum porcii şi câinii din pilda lui Iisus. “Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti”. Asta o “trăieşte” Grig de ani de zile de când îi ajută pe discipoli să nu “moară”, la propriu şi la figurat, preluându-le sau arzându-le karma fără ca măcar ei să facă un simplu gest spiritual, de cele mai multe ori chiar fără să ştie asta, sau să-i mulţumească măcar şi în gândul şi sufletul său lui Grig pentru ajutorul primit. Cu ce îşi bătea joc Grig de tine că ar fi făcut o fuziune amoroasă ce avea printre altele şi rolul şi rostul unei exemplificări spirituale pentru tine? Este cumva locul sau lumea în care o asemenea exemplificare spirituală s-ar putea face în planul fizic, în ochii lumii, în faţa a mii de oameni? Ahh, te pomeneşti că era vorba de “iubita” ta şi aşa ai aflat tu ce făcea el şi “intuiai” tu că face şi de acolo a pornit întreaga ta ura pentru Grig? 🙂

    Ei nu își dau seama că până și jalnica lor explicație cu arsul karmei e tot împotriva lor. De ce? Pă simplu: cât de des se întârzie la conferințele MISA? Cam 99% din ele încep târziu și foarte târziu. Asta înseamnă că cei care se află în sală au de ars karmă. Păi cam câtă karmă pot să aibă acei oameni dacă aproape de fiecare dată ei trebuie să aștepte? Oare s-au strâns la MISA criminalii de război naziști sau ceva? De au de ars atât de multă karmă?

    Şi dacă ar fi aşa ce? Nu a spus şi Iisus că El a venit pentru cei bolnavi, nu pentru cei sănătoşi?

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 7.0/7 (2 votes cast)
    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: +1 (from 1 vote)
  4. ProMisa a scris la:

    Clona falsului yoghin Misa, alias Romeo continuă cu manipularea.

    Ţinta: yoghinul care vine la curs pentru a face un troc şi priveşte cursul şi învăţătura de acolo ca pe o marfă.

    Dacă există astfel de cursanţi, însemnă că ei nu au înţeles mare lucru cât au fost la cursurile Misa, nu s-a produs o mare modificare în conştiinţa lor, fie din lipsă de practică spirituală, fie din ineficienţa ei, fie din modul “comerciant” şi mercantil în care a privit el “practica yoga la Misa”: “dau taxa de curs, primesc tehnici”. Din modul în care ne scrie clona, pentru mine pare evident că se preface în acest fel, adică îşi modifică puţin “stilul”, da dovadă de lipsa de interes pentru forma în care se prezintă pe el şi “marfa” lui, lenea de a scrie şi măcar cuvintele întregi, etc. Pe deoparte vrea să ne arate că el este un neobişnuit cu scrisul pe net, nu ţine cont sau “greşeşte” punctuaţia (pune aiurea virgulă, punctele etc), dar foloseşte un limbaj cel mai adesea utilizat de puştanii şi “şmecherii” de pe irc şi alte astfel de zone de chat public: pt (pentru), ac (acest)…

    Nu este întâmplătoare mica periere a “lucrurilor bune de la curs”, pentru că vrea să le arate unora ca el, Romeo, este “cursant” (un insider) şi că asta e motivul pentru care el a rămas la curs atâţia ani (22). Altfel spus, el arată că face parte şi din lista insiderilor nemulţumiţi şi din aceea celor mulţumiţi, care văd Misa ca fiind ceva bun. Indirect şi făţarnic doreşte să construiască o linie de manipulare şi “opinie publică” de nemulţumire (o rezonanţă de neîncredere şi tendinţa de cădere/rătăcire demoniacă), care mai apoi adâncită în rândul cursanţilor să-i “molipsească” şi să-i “îmbolnăvească” şi pe alţii de “rătăcirea luciferică”.

    Aparent vrea să ne arate că este o fiinţă “echilibrată” care vede şi prezintă şi lucrurile bune şi pe cele rele, însă mai apoi nu a prezentat nimic concret din lista celor bune de la Misa, ci doar dintre cele “rele”. Tactica folosită de trolli-agenţi ce au rolul şi rostul de a manipula şi devia gândirea maselor: sunt ca voi, sunt dintre voi, văd lucrurile bune ca şi voi, DAR….. (tactică de punere în stare de raport cu viitoarea ţintă de manipulat), după care uşor uşor le dă sugestiile manipulative favorabile intereselor manipulatorului şi şefilor lui din umbră. Mass media “românească” scrie de ani de zile de Misa şi Grig dar nu au “rostit” mai niciodată cât de multe sau câte de bune sau cât de eficiente sau cât de superioare sunt tehnicile oferite la Misa, sau să facă o listă “obiectivă” de lucruri bune şi lucruri rele sau mai puţin bune de la Misa, ci doar cele “rele” şi mai ales cele care au priză mai mare la public şi cu care sunt mai uşor de prostit şi manipulat. Este o metodă de manipulare opusă celei folosită în reclama mincinoasă, unde ţi se prezintă numai aşa zisele avantaje ale produsului pe care vor să ţi-l vândă, numai că aici este folosit pe dos, îţi prezintă numai părţile rele pentru că nu cumva să îl cumperi vreodată. Dacă s-ar face aşa ceva în domeniul comercial, de exemplu firma Carfour să prezinte numai părţile negative ale firmei Metro, sau firma Audi să prezinte numai părţile negative ale firmei Renault, cu scopul precis şi evident că să nu se mai cumpere produsele concurenţei, ci ale lor, acel tip de “reclamă” ar fi imediat amendată şi acea firmă dată în judecată. În loc să prezinte calităţile produsului lor, agenţii trolli prezintă numai defectele concurenţei.

    Aşadar, dacă Misa are în “oferta” produse spirituale ce au ca ţintă trezirea spirituală, cine ar putea să fie deranjat de aceste produse şi acest “super market”?

    Fie un concurent în domeniul de vânzări produse de acelaşi gen, fie un duşman al acelor produse şi al acelui efect care îl produc acele produse asupra cumpărătorului. Aşadar, care ar putea fi acea “grupare spirituală” sau ocultă care simte că i se “fură” piaţa, sau nu le convine că se introduce pe piaţa de automobile, modele care “funcţionează cu apă? Eu nu văd deocamdată nici o astfel de “grupare spirituală” deranjată că li se fură piaţa de desfacere, pentru că o reală şi obiectivă astfel de şcoală spirituală care are ca ţintă trezirea spirituală a discipolilor, nu ar fi niciodată deranjată de o altă şcoală sau grupare spirituală care face acelaşi lucru, chiar şi cu alte metode sau instrumente decât cele folosite de ei. Aşadar nu mai rămâne decât posibilul răspuns că duşmanii spiritualităţii şi duşmanii lui Dumnezeu sunt aceia care atacă Misa şi acţionează în acest fel tipic malefic distructiv.

    Dar cine sunt acei duşmani ai lui Dumnezeu care ar face asta Misa-ei? Aceeaşi care fac acelaşi lucru de sute şi mii de ani tuturor şcolilor şi grupurilor şi fiinţelor spirituale autentice: acoliţii satanei. Faptul că ei nu prezintă NICIODATĂ ceva bun din lista celor bune la aceste şcoli/persoane spirituale, îi DEMASCĂ ca fiind de orientare malefică/satanică şi că nu au nici pe departe un motiv binevoitor sau “din interese obiective” şi dorinţa de a-i ajuta pe cei cărora ei le fac acele “dezvăluiri”. O şcoală spirituală, sau o grupare spirituală autentică şi obiectivă ar prezenta atât părţile aşa zis bune şi pe cele mai puţin bune în cazul unei astfel de “recenzii”, ori aceşti indivizi, care fie sunt arondaţi unor grupuri de interese oculte, mascate, “secrete sau discrete”, fie că sunt doar plătiţi de aceştia, fie că o fac dintr-un aşa zis spirit civic sau omenie, ei îşi prezintă mereu “legitimaţia” de “acoliţi sau reprezentanţi ai satanei/răului”, asta ca să nu folosesc sintagma “posedaţi” şi influenţaţi şi manipulaţi de lumile şi entităţile malefice. Să vă fie clar, doar acele entităţi şi lumi infernale sunt sau pot fi deranjate de ceva sau cineva spiritual autentic şi doar aceia urmăresc “prezentarea subiectivă” şi doar dintr-o singură direcţie, cea aşa zis negativă a “subiectului” supus atenţiei de către ei.

    Încă un lucru care îi demască a fi nişte manipulatori şi mincinoşi ce vor să facă rău sufletului cititorului şi nu bine cum aparent vor să pară că fac, este faptul că ei nu sunt nici pe departe nişte specialişti în domeniul pe care îl neagă, sau îl demasca, sau îl “purică”. Sunt cu toţii nişte nulităţi, nişte “neica nimeni” în domeniul spiritual teoretic şi mai ales practic. E ca şi cum nişte orbi fac gură mare şi reclamă negativă unui mare pictor şi operelor sale, e ca şi cum un oligofren face o recenzie poeziilor lui Eminescu, e ca şi cum nişte şchiopi le-ar judeca şi critica talentul (la fotbal) lui Hagi sau pe al Mutu şamd. Toţi aceşti “nemulţumiţi” şi “critici binevoitori” nu au dovedit nimic ca având sau manifestând ei personal în domeniul pe care îl “critică” şi condamnă.

    @Romeo 08/09/2013 23:28

    eu chiar mi-as dori mult de tot ca reprezentantii de virf de la MISA sau chiar Grieg sa intre pe acest blog si sa citeasca despre nemultumirile noastre a micilor cursanti total neimportanti .ma nemultumeste foarte tare faptul ca in ultimii ani ni se dau drept cadou pt participarea la tabara de la Costinesti carti care nu se pot citi decit cu lupa.daca tot publici o carte chiar trebuie sa iti bati joc de cei care iti citesc cartile si sa ii obligi sa stea tot timpul cu lupa in mina.

    Trecând peste aceiaşi tendinţă de manipulare a clonei falsului yoghin, să comentez “nemulţumirile” şi “neînţelegerile” lui. Acoliţii lui sătănel îi doresc (să vină) pe net pe “vipuri” şi pe cei de la vârf şi pe Grig. De ce oare? Nu zic că de exemplu nici mie nu mi-ar place să-l văd şi să-l aud şi să-l citesc pe Grig vorbind şi scriind în direct nişte detalii şi informaţii spirituale, dar agenţii-trolli altceva urmăresc. Localizarea lui Grig şi a acestor “vârfuri”. Acum 2000 de ani farisei de la templu au trimis sute de agenţi şi criminali să-l localizeze şi chiar să-l ucidă pe Iisus, în special pe El şi dacă era cazul şi pe alţi apropiaţi lui, pe ce mai “periculoşi” adepţi ai Lui. De ce ? Simplu, să decapiteze întreaga grupare a “sectei creştinilor”. În parte au reuşit, după zeci sau sute şi mii de ani. Au decapitat-o şi i-au pus un cap de bahomed machiat care să ţină locul de Iisus şi au periat şi modificat biblia în aşa fel încât să le folosească intereselor lor. Nu au fost suficient de inteligenţi şi iată că Biblia încă mai păstrează multe pasaje reale şi autentice din învăţătura lui Iisus şi încă mai are în felul ei o oarecare viaţa (spirit). Despre biserici ce să mai zicem, mai toate, în frunte cu cea de la Vatican, sunt în mâna satanei de mulţi mulţi ani. Conducerile lor sunt acum infiltrate de oamenii lor sub acoperire, mai mici sau mai mari “sătănăşi” cu robe de “prea fericiţi” ce-şi conduc turmele în prăpastia anentizării şi uitării sau căderii spirituale ce le aduc “enoriaşilor” în cel mai bun caz, o cale de garaj dacă nu chiar una a căderi şi rătăcirii spirituale (fanatismul, intoleranţa dogmatică, dogmatismul incult, prostia crasă, cultivarea lipsei de logică şi discernământ etc).

    Vedeţi la această “clona” vreo parte bună în enumerările lui? Doar nemulţumiri şi motive de respingere a “trendului Misa şi Grig”.

    Cărţile şi cursurile scrise cu caractere mici. Da… e greu şi necesită un efort şi concentrare şi un mare mare interes spiritual pentru a le avea şi asimila.

    Posibil motiv intuit de mine ? Aurul şi perlele să ajungă doar la cei cu adevărat interesaţi şi cu aspiraţie şi putere de concentrare şi efort spiritual. Acestor “nemulţumiţi”, chiar dacă s-ar scris cu font de 20 şi nu de 8 sau 9, ei tot nu ar citi acele texte, în schimb le-ar uşura munca celor care fură cursurile şi pe pun mai apoi pe net, cică ca să facă bine la alţii.

    Care mai cred eu că este motivul. Acele texte concepute şi scrise de Grig conţin şi o încărcătură subtilă spirituală elevată, înaltă şi puternică, ce odată cu citirea fizică a textului, este impregnată şi structurilor subtile ale discipolului. E ca şi cum te uiţi la soare să-i numeri “petele”, dar în acelaşi timp beneficiezi şi de razele şi energiile sale binefăcătoare nevăzute şi neştiute de mintea şi viziunea ta limitată. Altfel spus, cu cât “petreci” mai mult timp cu acea scriere aparent doar fizică, cu atât structurile tale subtile beneficiază de încărcătură subtilă spiritualiza(n)tă, aceea care cu adevărat te înălţa şi împlineşte sufleteşte şi spiritual. Acesta este şi motivul pentru care se recomandă studierea repetată a textelor spirituale. Un astfel de text spiritual autentic şi plin de viaţă şi energie divină, se recomandă de la sine ca fiind autentic şi încărcat, atât prin efectul de moment, cât şi prin efectul cumulativ care apare citind şi recitind acel text, altfel spus aura ta este îmbăiată de energiile vii din acel text spiritual. Efectul cumulativ are chiar şi o măsură aparte şi oarecum empirică, anume faptul că la a doua sau la a N-a citire a aceluiaşi text, remarci cu o oarecare stupefacţie, uimire şi nu rareori încântare, că nu înţelesese la citirile anterioare acele pasaje sau idei pe care acum le înţelegi şi le priveşti şi de la un nivel sau punct de vedere, sau cum se “leagă” ele cu alte şi alte informaţii obţinute între timp sau pe care le aveai şi înainte, dar la acea vreme nu-ţi “picase fisa”. Acest picat al fisei arată obiectiv (lumeşte vorbind) creşterea ta spirituală sub efectul cumulativ al creşterii spirituale acumulate în decursul timpului şi practicii tale spirituale cât şi al recitirii acelor texte spirituale vii.

    Un text spiritual conceput de Grig este viu din mai multe puncte de vedere.

    1. El se adresează în special sau numai cursanţilor. E ca şi cum un text ar fi “criptat” şi cheia de criptare şi decriptare a textului este “statutul de cursant Misa”. Cine nu are acel statut oficial, nu poate să primească şi să “decripteze” informaţia, fie ea fizică, fie subtilă. Altfel, cei care citesc aceste cursuri şi nu sunt de la curs, nu beneficiază în totalitate de efectele subtile şi chiar fizice ale acelor informaţii. Este un filtru peste care ei nu pot să treacă, motiv pentru care aproape că nu înţeleg mai nimic din ce se scrie, sau le înţeleg la un nivel superficial ca să nu mai zic că nu pot pricepe şi percepe mesajul ocult “dintre cuvintele”, sau din spatele cuvintelor acelor cursuri/texte. Este în acelaşi timp şi o protecţie a acelor informaţii ezoterice, dar şi a celui care le-ar “fura” sau le citeşte pe furiş, sau fără să aibe statutul de cursant, sau duşmanilor/celor rău şi malefic orientaţi, care ar dori să extragă tehnica concretă pentru a o folosi mai apoi în a face rău şi nu bine cum este ea la origine prezentată de Grig… dar şi o protecţie pentru cel (sufletul celui) care încă nu e pregătit şi “copt” spiritual să primească acele informaţii.

    2. Indirect ţi se indică că acele cursuri conţin şi informaţii “codate”, invizibile pentru ochiul profan. “Codul de descifrare” reprezintă subtil vorbind “capacitatea de discernere” a Adevărului de dincolo de cuvinte şi printre cuvinte. Neîntâmplător în cazul celor care deţin “codul”, în momentul în care citesc acele cursuri “codate” îi apar (la nivelul minţii şi conştiinţei) şi alte asocieri şi intuiţii, conexiuni şi inspiraţii de moment. Tocmai acel “filtru subtil”, acel “cod de decriptare” pe care ţi-l oferă tot cel care a introdus codul în text, anume Grig, te face capabil de asemenea înţelegeri şi conştientizări superioare.

    3. “Codarea” fizică şi subtilă a acelor cursuri ţin la distanţă (uneori chiar şi prin starea de respingere care apare în aura cititorului neavizat şi “neacceptat” de cod) pe cei nepregătiţi sau nedemni de acele informaţii oculte vizibile şi invizibile. În acea categorie de codare se integrează cel mai adesea şi cursurile sau conferinţele audio şi video. De ce? Pentru ca “structurile secrete sau discrete” sau intruşii şi infiltraţii, chiar dacă au acces la componentă fizică a acelor înregistrări audio/video, să nu aibe acces şi la partea subtil energetică şi spirituală a acelor conferinţe şi cursuri. Aceşti intruşi pot să audieze şi să vizioneze până li se face rău şi greaţă acele cursuri şi conferinţe, că tot nu vor înţelege mai nimic din ceea ce mesajul real şi subtil este transmis de către Grig DOAR la ce care sunt cursanţi şi DOAR la ce care MERITĂ şi DOAR la cei care sunt pregătiţi să le primească şi DOAR la cei cărora li se adresează, uneori unui grup sau personalităţi de cursant, alteori chiar şi numai unui individ anume, caz concret în care, un asemenea individ căruia i se adresează atât mesajul fizic cât mai ales cel subtil, DOAR el îl simte şi îl percepe şi îl “decodează” concret. Până acolo şi cu mult mult mai mult de atât, sunt concepute şi încărcate subtil cursurile şi conferinţele lui Grig, fie ele publice sau private, rezervate doar cursanţilor de anumiţi ani la care soseşte cursul specific acelui an de curs. Trădătorii, intruşii şi infiltraţii efectiv nu au acces la acele “informaţii” subtile.

    La fel se petrece şi cu cursurile furate şi apoi expuse pe net de către “binevoitorii” satanici, care, gândiţi şi voi mai lucid şi profund: ce interes ar avea ei să răspândească învăţătura Misa, dacă ea e rea, negativă, răufăcătoare, ineficientă, “plagiată”, “spălătoare de creier”, deviatoare etc etc.? Nu este un non sens şi nepotrivire de acţiuni şi tendinţe la aceşti “binefăcători” şi calomniatori/denigratori, care în parte duc o muncă furibundă de a vă convinge cât de rea şi negativă e Misa şi învăţătura sa, iar pe de altă parte vă oferă GRATUIT şi la LIBER informaţiile/cursurile ce conţin această învăţătură “rea”?

    Care e misterul sau explicaţia acestui gest aparent contrariant şi neînţeles? Eee, “secretul” este descris puţin mai sus. Cursurile primite fără “cod”, fără a avea “viaţă” (energia subtilă corespondentă), sau care chiar conţin acum o energie malefică suprapusă peste acele texte originale. Cum adică malefică? Închipuiţi-vă că nişte demoni şi acoliţi ai satanei ar prelua textul bibliei şi apoi l-ar răspândi ei în lume şi nu autorii principali şi reali ai acelor texte biblice. Acum poate înţelegeţi şi de ce biblia şi texul ei acum nu mai este la fel de viu ca acum 2000 de ani şi nu mai are capacitatea de a trezi spiritual cititorii ei. V-a fost şi vă este oferită de către duşmanii lui Iisus şi ai lui Dumnezeu. Iată o mare revelaţie şi un mare secret atent ascuns de acoliţi satanei mii şi mii de ani, secret sau revelaţie care decriptează şi aparenta acţiune contrariantă a gestului acoliţilor satanei care au publicat cursurile Misa fără acceptul lui Grig şi la “liber”. Peste ani şi ani, dacă lucrurile ar fi mers aşa cum şi-au planificat satanele, acele cursuri autentice vor dispare, se vor “cenzura”, tria şi modifica pe ici colo după interesul celor care vor încerca să prea Misa şi învăţătura sa pentru a manipula lumea şi a o duce către “garaj” sau decădere spirituală. Tactica satanei este aceeaşi de mii şi mii de ani. Aşa cum după ce Iisus a “murit” şi a plecat dintre ei, o parte din adevăraţii discipoli ce răspândeau adevărata cale şi învăţătură a lui Iisus au fost şi au rămas din ce în ce mai puţin, iar cei infiltraţi şi trădătorii au dezvoltat o “falsă” sau incompletă învăţătură pe care au ridicat-o mai apoi la rang de “doctrina oficială”, hotărând aceşti falşi urmaşi ai lui Iisus ce se integrează şi ce nu în “textele canonice”. Şi dacă cumva nu au reuşit să distrugă toate textele şi informaţiile nealterate de mintea lor diabolică, le-au trecut la capitolul texte apocrife peste care au aruncat “blesteme” şi “anatema”.

    Proştii, fanaticii, cei cu mintea şi cu conştiinţa îngustă, falşii discipoli şi intermediari ai lui Iisus nu vor ieşi din litera dogmelor penibile şi ilogice şi fără un sens spiritual profund şi neîntâmplător, tocmai aceştia vor ataca cu furie textele şi fiinţele spirituale autentice. Secretul “furiei” lor este starea de posedare în care se află şi influenţa demoniacă pe care demonii o exercită asupra minţii şi sufletului lor, care după cum spuneam şi altă dată, este deja închis în lanţuri în becul “casei” (fiinţei/corpului) lor, conducând ei acum casa acelor posedaţi şi “înlănţuiţi” în beciul casei.

    Când vedeţi un astfel de rătăcit şi fanatic demoniac sau îndârjit adesea şi violent în atitudine şi limbaj, să ştiţi că acolo gazda nu mai este acasă sau este închisă în beci şi alţii conduc acea casă, acea “carcasă” numită acum corp fizic, mintea şi celelalte simţuri fizice ale acelui om “desfigurat” de răutate de furie şi atitudine “anti”.

    Ei sunt acei aşa zişi “rătăciţi” şi “căzuţi” la testele spirituale. “Priviţi” la cel mai mare rătăcit şi căzut spiritual al Creaţiei: lucifer. Cât de înalt a fost el cândva şi cât de jos şi în beci a ajuns şi îi conduce şi pe alţii în “beciul” casei lor proprii şi în beciul luciferic (iadul), ajungând din felul acesta nişte aşa zişi “acoliţi ai satanei”, “răspândacii satanei” etc. Aceiaşi faţă desfigurată, aceeaşi răutate şi dorinţă de a distruge pe cel bun sau cele bune… etc… dar cu feţe şi personalităţi diferite. Nu vă lăsaţi păcăliţi de feţele aparent “blânde” ale unor astfel de acoliţi, ci citiţi şi mai ales “priviţi” cu sufletul la mesajul fizic şi mai ales subtil pe care îl transmit textele şi cuvintele lor. Doar în felul acesta îi veţi tria pe adevăraţii prooroci şi oameni buni şi inspiraţi de Dumnezeu, de cei falşi şi prefăcuţi, lupii sau vârcolacii acestei lumi.

    Sesizaţi dubla dar şi proasta gestionare a ideilor manipulative ale clonei romeo: pe deoparte ni se aduce în prim plan lipsa interesului lui Grig pentru “micii cursanţi” şi aparenta grijă doar de “vipuri” şi cei “de anii mari”, dar în alte zone agentul-troll romeo ne spune cât de “aceleaşi” şi “plictisitoare” informaţii (de anii mici) prezintă Grig în conferinţele noi. Sigur sigur acele “informaţii vechi şi plictisitoare” sunt extrem de noi şi de interes pentru cei noi, cei proaspăt veniţi sau cei care sunt în curs de a veni, sau le vor audia peste 1-2-x ani (fiind abia atunci “copţi” şi pregătiţi interior pentru a urma o cale spirituală) şi vor veni atunci la cursul Misa.

    Cursurile de la anii mari începând cu anul 15 de curs sunt codate şi trebuie să pierd o grămadă de timp să le decriptez copiez în calculator şi apoi să le scot la imprimantă decriptate ca să le pot citi. Mi se pare o bătaie de joc la adresa cursanţilor să le dai cursuri criptate sub motivul că sunt foarte mulţi la curs care nu îşi citesc cursurile de yoga şi drept consecinţă ne pedepseşte pe toţi cu aceste cursuri criptate.

    Cine a înţeles ce este direct şi indirect “scris” mai sus a înţeles şi ce fel de “pedeapsa” se ascunde în spatele “codării” cursurilor. Şi apoi, ce spune acest PROSTĂLĂU de clonă este ca şi cum primeşti prima oară o mantră, apoi o pui în sertar şi nu mai lucrezi cu ea. Textele din cursuri cât şi mantrele sau alte tehnici spirituale oferite pe orice cale spirituală autentică sunt nişte INSTRUMENTE cu valoare dacă le foloseşti sistematic, şi FĂRĂ VALOARE dacă le pui în sertar. Care e acel rău că îţi petreci cu X minute mai mult asupra studiului unor asemenea informaţii spirituale, ce iată, încă un motiv în plus pentru necesitatea codării lor, anume faptul că în acest fel, te apleci asupra fiecărui cuvânt fără să-l treci aşa uşor cu vederea ca la o citire rapidă, directă şi deseori executată ca un papagal. Prostălăul sau intrusul încearcă să transforme un bine şi un beneficiu într-un rău. Ce o fi de exemplu aşa rău ca în loc să petreci 3-5 minute cu realităţile subtile descrise în acele cursuri, petreci 30-50 de minute? Cum o fi mai bine pentru sufletul şi spiritul tău, îmbăierea sa 5 minute în energiile acele divine şi în lumea divină descrisă de acele informaţi, ce sunt în felul lor un fel de “cheie” de acces la acele lumi şi realităţi subtile divine, sau să fie îmbăiat 60 de minute? Sesizaţi atât prostia cât şi răutatea satanică care se ascunde în spatele acestui demers camuflat în “deranj” a acestei clone de fals yoghin împotriva a acestui gest inteligent şi înţelept ales de Grig. Veţi vedea că mai târziu (în mesajele care le va scrie, adică le-a scris după ce a scris acest mesaj pe care îl comentez acum) el se demasca şi căror grupuri (de interese) aparţine.

    Chiar dacă plătim taxa de participare la Costineşti şi Herculane care e din ce în ce mai mare de la an la an ca să intrăm în posesia materialelor gratuite trebuie să susţinem examen din toate cărţile, CD-urile şi DVD-urile care sau dat anterior drept cadou cu un an în urmă. Dacă nu faci la testare în acel an nu îţi mai poţi ridica materialele gratuite în acea tabără. Păi dacă tot sunt gratuite de ce mă pune să dau testare din ele ca să mă verifice că la clasa 1 să vadă că le-am învăţat? Mi se pare o lipsă de respect din partea lui GB şi a vipurilor din jurul lui să fim astfel trataţi.

    Taxa de participare este mai degrabă în parte pentru a acoperi multele cheltuieli pe care le fac organizatorii, iar în parte pentru a susţine compensator karma benefică care ţi se va oferi în timpul acelor vacanţe spirituale, cât şi a protecţiei şi susţinerii cu totul specială pe care lumile şi spiritele angelice ţi le vor oferi pe durata participării la acea tabără de vacanţă. De ce este nevoie de o asemenea “taxa suplimentară”? Pentru că la marea majoritatea karma lor actuală nu le permite accesul la anumite informaţii şi iniţieri şi treziri spirituale oferite în cadrul taberelor spirituale de vacanţă. Cu o “taxă” minimă de “bani”, se compensează o karmă negativă enormă. Este un gest de compensare karmică pe care mulţi dintre maeştri spirituali ai planetei l-au abordat uneori, acţiuni care au la bază principiile legii dăruirii oculte si al legii schimburilor oculte. Pentru un gram de ceva al tău, ţi se oferă tone de ceva ce nu era iniţial al tău, dar poate deveni al tău… direct proporţional cu nivelul tău de conştiinţă şi deschiderea ta spirituală.

    Taxa aia e “din ce în ce mai mare”, dar în realitate poţi spune că păstrează o anume rată a inflaţiei şi cursului valutei, iar cadourile primite sunt mult mai numeroase faţă de anii trecuţi, deci şi ceea ce primeşti e mai mult. La început (anii 90-92 sau mai mult), nu se oferea nici măcar caietul de tabără, apoi doar caietul şi desfăşurătorul, mai apoi şi alte şi alte cadouri spirituale materiale şamd.

    Fie că iei sau nu “examenul” acela, cel mai important şi ce contează cu adevărat e că tu să reciteşti şi chiar să memorezi ceea ce Grig a oferit în anii trecuţi, căci nu uita, “mai presus de cei care nu ştiu, sunt cei care află, iar mai presus de cei care află, sunt cei care memorează…”. Nu că eu aş fi vrun fan al acestei metode sau că mă omor cu examenele şi cu recititul acelor texte, dar una e să nu o faci şi alta e să nu înţelegi de ce se procedează în acest mod. Într-un anume fel, poate chiar el mai rău să o înţelegi şi totuşi să nu o faci… dar asta e limita fiecăruia în parte şi arată că nu este vorba de un fanatism şi forţare a libertăţii cursantului.

    Dacă erai ca la clasa 1a la şcoala generală primeai note pe ce memorai, aşa că ciocul mic când e vorba de o aşa zisa “lipsa de respect”. În realitate tu nu arăţi respect pentru munca şi eforturile colosale pe care le face Grig să le conceapă, să le compileze, să le adapteze, să le editeze şi apoi să tipărească acele informaţii. Tu citeşti ca un prost sau un papagal un curs în 2-5 minute, iar Grig a muncit poate şi zeci de ore sau zile la conceperea unui asemenea curs. Uite aici la mine, nu că vreu ca să mă laud, dar e realitatea evidentă. Scriu ore întregi la un mesaj, pe care tu şi alţi proşti ca tine îl citiţi în 3 minute sau, cică nici nu îl citiţi. Special am integrat ici colo câte o informaţie “bombă” sau “ciudată” ca să vă arăt, să vă testez şi să dovedesc tuturor că este o MINCIUNĂ SFRUNTATĂ că ziceţi că nu citiţi ce scriu, căci iată, “ciudăţenia” este văzută şi atacată imediat… şi nu de unul, ci de mai mulţi agarici în paralel. Ca la un semnal, toţi agaricii sar în sus la acelaşi semnal. Nu este asta încă o dovadă atât a minciunii şi prefăcătoriei şi ipocriziei voastre dar şi a deloc neimportantul “cearceaf” scris ? În plus de asta, la fel cum în cursurile respective sunt introduse şi energii subtile nevăzute, adevărate “filtre” şi “coduri de acces” între şi printre cuvintele divin inspirate pe care le scriu şi eu uneori în acest cearceafuri, aceste “cearceafuri” ascund idei şi informaţii ce nu sunt accesibile şi pentru mintea şi sufletului oricui nepregătit. Filtrul acţionează şi “selectează” automat pe cei care le citesc sau nu, pe cei care le primesc sau nu. Karma si nivelul de vibratie spune totul si face “trierea” aici. Sunt dacă vrei, texte “autoprotejate” subtil auric. Şi asta nu pentru că aş avea eu neapărat vreun merit, sau că aş avea sau nu vreo putere paranormală specială (pe care pot să o am sau nu, nu contează acum în discuţia asta), ci în special datorită acelui “cod de protecţie” ce este oferit acelor texte de aceiaşi care şi inspiră acele idei: îngerii şi spiritele divine. Recunosc, nu tot ce scriu este total sub influenţa şi inspiraţia Lor, dar tocmai aici intervine disceramantul spiritual al cititorului şi să ia doar ce e divin inspirat sau/şi necesar din ce scriu/spun aici. Eu personal uneori extrag esenţe şi mesaje necesare chiar şi din ce scriu duşmanii lui Dumnezeu sau cei ex şi antimisa de aici. Adesea şi lor le scapă porumbelul şi chiar sunt ÎMPINŞI de nu contează cine să spună şi să facă nişte lucruri care au şi ele necesitatea şi utilitatea lor. Dacă eu un “spălat la creier” şi un “sectant fanatic” pot face asta cu textele voastre “super-divin-inspirate”, voi care sunteţi sau vă credeţi nişte vorbitori şi trăitori ai adevărului, cu atât mai mult aţi putea face asta cu “cearceafurile” sau “prostiile” spuse şi scrise de mine sau prin mine, de Noi sau prin Noi.

    Şi apoi, de ce credeţi că şefi din umbră ai clonei romeo au ceva cu “vipurile” din Misa? De ce îi pune el în aceeaşi oală cu Grig în atacul lui asupra lui Grig şi învăţăturii Misa? Ce are un asemenea vip de exemplu cu muncitorii de la tipografie, unde se editează şi se tipăresc acele cursuri sau cărţi? Credeţi că acele vipuri hotărăsc cu ce font se scrie cartea aia, sau acel vipuri corectează textele sau tipăresc efectiv acele cărţi, la “munca dejos” în tipografie? Aşadar, ţinta clonei romeo este alta. Vom vedea care e acea pe măsură ce îi comentam “nemulţumirile”.

    Şi acum un mesaj pt domnul Rapcea.în urma scrisorii pe care a postat-o pe blogul dumnealui cu privire la nemulţumirile cursanţilor yoga din ashramurile din Bucureşti am vorbit cu cineva la Costineşti anul acesta care a fost în tabără cu karma yoga deci a beneficiat de masă şi cazare de la misa care mi-a spus că mâncarea anul acesta a fost din belşug şi foarte bună. Nu am verificat pe mai multe persoane această informaţie dar este posibil că scrisoarea postată să fi început să dea rezultate. Doamne ajută să le schimbe şi meniul şi celor care locuiesc în ashram măcar de ruşinea pe care domnul avocat Rapcea a aruncat-o asupra celor din conducerea MISA.

    Asta suna clar a periat şi pupat în dos a orgoliului exacerbat al celui care se crede “trompeta adevărului”. Să fi fost în locul celor de la ashramuri, aş fi micşorat raţia şi aş fi mărit numărul de ore de practică spirituală şi de karma yoga, să se înveţe minte să nu mai “cârcotească” acei “nemulţumiţi”. 🙂 Eventual să se dea examen lunar din cursurile anului lor de curs şi teste de practică a asanelor, meditaţii de lungă durată şi test de continenţă şi repetarea şi memorarea poziţiilor sexuale pe centri de forţă samd. Abia aştept să citesc comentariile la acest pasaj, că o dovadă că aceşti troglodiţi ipocriţi citesc, dar tac din gură şi se fac că nu citesc, când de fapt li s-a închis gura şi nu au ce argumente să mai ofere la ce li se contra-argumentează. 🙂 Cum s-ar zice, habar nu au ei ce e real şi ce e capcană în acest pasaj şi nu numai în acesta.

    Hehehe, “domnul avocat”. De ce credeţi că îl “cocoloşeşte” pe “domnul” avocat şi nu îi spune pe nume, direct, Rapcea, sau Mihai, sau “tu mă apărătorul celor oropsiţi” sau “colegul”, sau fostul meu colegul, sau să adauge părerile de rău şi compasiunea pentru faptul că “domnul R” a fost dat afară (o pauză) de la cursuri şi i s-a răpit ocazia să primească şi el în continuare cele “foarte multe lucruri minunate la acel curs de yoga” pe care el, clona romeo a recunoscut mai sus că le-a întâlnit şi primit la Misa şi de la şi prin Grig.

    Mai remarcăm încă o dovadă de clonă de fals cursant că este un ingrat şi nu arata recunoştinţă faţă de Grig pentru eforturile fizice şi subtile oferite acestui “cursant” ani şi ani la rând, că după 22 de ani de făcut umbra podelelor la cursul Misa, el doar să critice şi să arunce cu mizerie către binefăcătorul său şi către colegii săi. În realitate însă, nu e vorba de un ingrat, ci de un fals cursant yoghin, sau în cel mai rău caz, un infiltrat la curs, un agent-troll intrus la cursurile Misa. Nu ar fi nici singurul nici ultimul care se află la Misa atât în România cât şi în alte ţări unde Misa are cursuri şi la care astfel de agenţi şi “securişti” sunt infiltraţi printre ei. Căscaţi bine ochii dar mai ales spiritul şi sufletul şi discernământul spiritual şi identificaţi astfel de “agenţi” şi numai credeţi ca naivi că ei nu există printre noi/voi, sau chiar să identificaţi eronat un “fals agent”, un coleg al vostru total integrat şi alături de Grig cu sufletul şi spiritul.

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 7.0/7 (2 votes cast)
    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: +2 (from 2 votes)
  5. ProMisa a scris la:

    @ Romeo 13/10/2013 01:45

    As dori sa va mai aduc la cunostiinta citeva nereguli care chiar ma pun serios pe ginduri.asa cum v-am mentionat sunt in anul 22 la cursul de yoga si urmeaza sa primesc mahamudra.saptamina trecuta la curs Monica Dascalu ne-a anuntat ca va trebui sa depunem un juramint pt a primi Mahamudra pe care daca refuzam sa il depunem vom fi dati afara de la curs,efectiv nu avem de ales.am fost anuntati ca de saptamina viitoare nu vom mai avea dreptul sa notam nimic niciodata .in fiecare saptamina cursantii care intra la mahamudra sunt perchezitionati corporal sa nu aibe
    asupra lor telefon mobil ,reportofon sau orice alt mijloc de inregistrare li se ia pixul si caietul si trebuie sa memoreze totul sau sa scrie dupa curs din amintire tehnicile de yoga care au fost prezentate.mi se pare aberant si absurd sa fiu perchezitionat ca un infractor in fiecare saptamina inainte de a intra la curs. pai daca GB nu are incredere in mine absolut deloc in calitate de cursant si ma considera ca pe un potential infractor ma pune sa depun juraminte teribile si apoi imi ia pixul si caietul ca sa nu mai pot nota nici o tehnica pai daca tot am jurat lasa-ma macar notite sa imi iau.

    Uite, ce spuneam mai sus se potriveşte ca o mănuşă pe ce spune clona romeo. Falsul yoghin, sau agentul-troll ne aduce la cunoştinţă “răul” care se face la Misa. Oare de ce ne prezintă răul şi nu eventual şi răul şi un binele, aşa, la compensare, pentru a arăta cât de obiectiv şi bine intenţionat este el, “yoghinul avansat”, dar cu atât mai mult ca el este un yoghin, cică, şi se preocupă de modul greşit în care ar putea fi vazută Misa dacă eu sau alţi proMisa, am vorbi "urat" şi că stricăm în felul asta imaginea Misa ??? Tu, măi clonă romeo, care eşti atât de atent la imaginea Misa, cum de tocmai tu prezinţi numai şi numai "relele" de la Misa?

    În realitate, clona agent a pregătit “minuţios” acest atac mediatic încă din vremea în care, anterior (cu câteva zile înainte de acest mesaj al lui), ne spunea şi nouă, aşa în treacăt, că o să vină iniţierea în mahamudra şi că vai ce o aşteaptă pe ăsta şi apoi se va decide el dacă mai rămâne sau nu la cursul Misa.

    Iată acum un “nou” motiv de poticnire, condiţiile de iniţiere în mahamudra care au adus nemulţumiri “yoghinului libertin” şi care în realitate, aceste “nemulţumiri au apărut cu anumiţi ani înainte, când s-au predată prima oară tehnica la curs. Voi reveni asupra motivelor pentru care se face acum acest atac şi cine se află în realitate în spatele lui.

    Dacă atunci când te duc la facultate ţi se impun ca şi condiţie de accedere un nou an superior anumite examene, deh… este ok… dar dacă face şi Grig sau Misa asta… este “nesimţire” mare. Dacă eşti percheziţionat când intri într-o instituţie publică de un anume interes, să zicem aeroport, tribunal, procuratură etc, faptul că te percheziţionează aia este ceva ok şi nu mai eşti privit cu neîncredere sau potenţial infractor, dar dacă o face Misa este nesimţire şi încălcarea “drepturilor omului/cursantului”.

    Nu ai de ales? Ba da, ai de ales, depui jurământul sau pleci. În armată depui jurământul sau pleci. Ca preşedinte al României depui jurământul sau pleci. Ca să devi mason depui jurământul sau pleci… cu picioarele înainte. Ca magistrat depui jurământul sau pleci. Ca medic depui jurământul (lui Hipocrate) sau pleci. Ai mereu de ales. Cum de tocmai clona romeo se zbate în agonie cum că nu are de ales, când cu numai 1-2 săptămâni înainte ne spunea că se mai gândeşte dacă să rămână sau nu la cursuri sau plecă? Probleme de personalitate? Lipsa coloanei vertebrală? De ce te vaiţi şi te tăvăleşti pe jos în faţa unui asemenea jurământ “teribil”, dacă tu nu ai nici în cele mai ascunse gânduri ale tale ideea să trădezi sau să divulgi secretul celor nepregătiţi spiritual? Ia compară cu jurământul “teribil” pe care l-ai depus, cică la Misa, cu jurământul TERIBIL al masonilor! Se compară ?!?! Ăla este jurământ teribil care îţi siluieşte conştiinţa şi sufletul, nu ce ţi s-a cerut la Misa.

    Acel jurământ este “pedeapsa” divină a trădătorilor şi a infiltraţilor/intruşilor la cursul Misa. Ei vor nu vor, trebuie să divulge informaţiile şefilor lor ierarhici, că dee, aşa este la secta masonilor sau la “structurile” bine ştiute, sau în “fişa postului” de spion sau agent-troll. Altă dată, în altă viaţă, poate te vei învăţa minte să nu mai faci pe spionul acoliţilor satanei şi iadului, sau “structurilor” şi grupurilor de interese ce sunt sub papucul acestor forţe oculte satanice. În rest, dacă eşti sincer şi curat, de cine sau de ce îţi este frică? De Dumnezeu, în faţa căruia tu juri ? Dumnezeu a făcut jurământ cu umanitatea şi cu proorocii Lui. Tu de ce nu ai face cu El un jurământ mult mai puţin teribil decât a făcut El cu “lumea”?

    Dar hai să vedeţi încă o dovadă a premeditării acestui atac şi a apartenenţei clonei falsului yoghin romeo. În 07/09/2013 ora 21:47, adică sâmbăta seara, el declară: “sunt în an mare şi în curând o să primesc mahamudra. Poate după ce voi primi iniţierea în mahamudra o să mă mai gândesc dacă plec sau mai rămân la această şcoală de yoga.” Sâmbătă este de regulă ultima zi a săptămânii, iar pentru unii este duminică ultima zi a săptămânii. Aşadar, clona romeo nu ne spune nimic de jurământ, ci localizează undeva în viitor momentul iniţierii în mahamudra. În 13/10/2013 ora 01:45 (ciudată oră pentru un “cursant de anul 22, neobişnuit cu “programul de blog”, scrierea de mesaje pe net etc) adică miercuri spre joi, el ni se confesează ce şoc teribil a avut el “săptămâna trecută la curs”, când Monica i-a anunţat “teribilă” veste. De ce nu a expus el teribila veste atât de apăsătoare şi strigătoare la cer, ce nu mai suporta amânare până a doua zi, fiind postata la ora 1:45 noaptea… ? Luni este să zicem prin zi a săptămânii. De ce nu a expus el la prima oră, dimineaţa, sau duminică spre luni, la ora 1:45 noaptea, să expună blog-ului rapcea şi întregii lumi “teribilă” veste cu jurământul “teribil” şi “alegerea” forţată la care a fost supus sărmanul yoghin “avansat”. De ce a aşteptat 3-4 zile şi a aşteptat ora dimineţii, ci a “vorbit pe post” la ora 1:45? Ce era aşa deodată aşa de grabă ?

    De fapt m-am cam săturat ca în fiecare tabăra de la Costineşti şi Herculane la care plătesc taxa de participare ca să particip la anumite conferinţe trebuie să fiu percheziţionat corporal de fiecare dată. Eu cred că deja s_a exagerat enorm în legătură cu păstrarea secretului la acest curs de yoga

    Asta este regula: treci vama la aeroport, treci pe la “percheziţie”, altfel, te duci cu maşina pe la vama teritorială. Aşa cum nu zbori zilnic cu avionul în afara ţării şi nu te deranjează percheziţia, la fel nici acele cursuri “secrete” Misa nu se ţin zilnic, ci de câteva ori pe an. Nu văd ce este rău sau apăsător în acesta rar eveniment? De ce se face asta? Uite, din acelaşi motive pentru care mai apoi, unul ca tine expune o astfel de conferinţă sau iniţiere publicului neavenit şi nepregătit. Tocmai ţi-ai dat singur răspunsul la unul dintre motive. Misa "acceptă şi admite" că aceste cursuri şi iniţieri sunt înregistrate cu aparaturi sofisticate de către “agenturili secrete” care fie plasează anterior microfoane în acea incintă, fie le plasează în mod bine camuflat la unul dintre intruşii lor, ce ar putea fi bine merci printre “organizatori”, “vipuri” sau “oamenii de ordine” şamd, care nu sunt controlaţi la intrare… dar nici să lase pe orice intrus şi trădător infiltrat să facă o asemenea înregistrare.

    Fie “serviciile” şi alte “agenturili străine/secrete” fac aceste înregistrări din locaţii apropiate de locul unde are loc acea conferinţă şi iniţiere “secretă”.

    Apropos, ce crezi, pe masoni îi controlează la intrarea în “templu” sau la alte întâlniri secrete/discrete de microfoane, aparatură audio video etc? Sau au încredere în ei şi jurământul teribil pe care l-au depus la intrarea în loja acelor “angelici” purtători de şorţuleţe?

    Ce crezi tu sau alţi acoliţii clone sau agenţi-trolli este neimportant. Important este ce hotărăşte Grig. Cum îndeplinesc mai apoi “oamenii de ordine” asta… este altă treabă.

    .aş dori ca domnul Gregorian Bivolaru să ştie că sunt foarte mulţi cursanţi ca mine din anii mari de curs nemulţumiţi de felul în care sunt trataţi, noi discutăm de mult timp între noi şi sper din tot sufletul să ni se dea o replică în această direcţie.

    Care "voi" discutaţi şi de ce o faceţi pe la spate şi fără să vă daţi numele ? Ce interese aveţi de vă ascundeţi? De ce “voi” nemulţumiţii scrieţi aici, în anonimat şi nu păşiţi vertical în faţa cursului, aliniaţi pe un rând sau pe coloane şi să vă prezentaţi offul lui Grig. În realitate, fie nu aveţi coloana vertebrală şi aţi făcut “umbra podelelor” la curs, cum bine ţi-a spus cine ţi-a spus, fie eşti un penibil agitator de pe “blogul rapcea”, fie un agent-troll “securist” aflat în misiune de infiltrare şi spionaj şi crearea de diversiuni în rândul "armatei duşmane", că doar asta este rolul spionului şi diversionistului din serviciile secrete (şi discrete) şi cele de “contraspionaj”.

    Ce fel de discipol eşti tu, dacă după 22 de ani nu ai trezit în tine starea de apropiere sufletească specific relaţiei maestru-discipol spiritual? Noi între noi nu ne numim “cursanţi”, ci aşa ne numesc alţi din afara noastră şi a cursului. Noi ne numim.. pe nume, prieteni, colegi şamd, iar lui Grig ne adresăm cu “tu” sau pe numele său mic. Eşti sau pari începător în “taina agentului” infiltrat la Misa. Eu sunt aproape sigur că nu eşti un “cursant", dar dacă ai fi, eşti departe de statutul de discipol spiritual şi îţi pierzi în continuare timpul la aceste cursuri, căci nu se prinde nimic de tine. Nici măcar praful de pe podelele cursurilor. Nu-ţi face griji, nici discipolii lui Iisus nu au ajuns cu toţii acolo sus, lângă El şi nu s-au apropiat cu toţii de El cu sufletul şi inima şi au făcut umbra podelelor “cursurilor lui Iisus”. Priveşte numai la “prea fericiţii” şi mai marii religiei creştine (inclusiv “vipurile” creştine), cât de sus şi de spirituali au ajuns. Păcat de sărmanii enoriaşi, dar fiecare are ghidul spiritual pe care îl merită.

    În legătură cu emisiunea apărută recent pe Misa Tv “Cu cărţile pe fată” în care dau interviu în legătură cu mâncarea din ashramuri numai vipuri de la Misa este lesne de înţeles că vipurile sunt foarte mulţumite cu hrana primită. Totuşi dacă vor transparentă şi susţin ca jurnaliştii numai aruncă cu noroi în misa dar nu sau obosit să verifice informaţiile de ce nu sunt lăsaţi să intre în ashramurile misa reporteri din presă care să vadă şi să filmeze mâncarea ashramistului de rând dar să vină şi să filmeze inopinant. Dacă cei de misa doresc rezolvarea acestui scandal o soluţie foarte simplă ar fi să le ofere o mâncare mai bună iar pt Andrei Gamulea care este ayurvedist am o întrebare de ce în ashramuri nu se găteşte ayurvedic.

    Dincolo de aberaţiile şi cererile absurde, te întreb de ce ataci Misa şi nu o aperi, de ce îi faci un nume rău şi o faci de râs… dacă eşti un cursant care apreciază şi acele “foarte multe lucruri minunate la ac curs de yoga” ? Îţi spun eu de ce, pentru că nu eşti un cursant, ci un duşman al Misa şi al lui Dumnezeu camuflat precum un lup în haina de oaie.

    Dacă vor cei din conducerea Misa să nu îşi piardă aproape toţi cursanţii din anii mari să ne lase să luăm notiţe pt că dacă vom practica acasă tehnicile yoga greşite scrise doar din amintire şi păţim ceva rău şi ne inbolnavim deoarece le- am aplicat greşit sper că cei din conducerea Misa sau GB să îşi asume această responsabilitate. Aştept un răspuns din partea conducerii misa în care să mi se explice de ce nu prezint garanţie după ce am jurat, de ce mă percheziţionează corporal la fiecare curs şi mai ales datorită faptului că putem aplica greşit tehnici foarte puternice de ce nu suntem lăsaţi să ne luăm notiţe.

    După 22 de ani de practică se presupunea că ai şi o memorie adecvată. Dar nu e bai, există şi pentru asta o rezolvare. Dacă nu îţi aminteşti perfect o tehnică, NU O APLICI. Ai alte câteva sute de alte tehnici spirituale. Chiar şi cu prim mantra te poţi elibera. De câte mii de ori ai făcut meditaţii cu prima mantră? De câte ori l-ai “întâlnit” pe Shiva în cadrul acestor meditaţii? Dar pe Kali, dar pe Krishna, dar pe Indra, dar pe Iisus, dar pe Dumnezeu… sau măcar pe “micuţul” tău îngerul păzitor?

    Brusc clona romeo a devenit “mai mulţi colegi”, iar acum la final “aproape toţi cursanţii de anii mari”. Ia spune tu, ce boală ţi-a adus ţie practica yoga timp de 22 de ani?

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 7.0/7 (2 votes cast)
    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: +2 (from 2 votes)
  6. Romeo a scris la:

    Pt Pro Misa care este Costica Cojocaru. Pro Misa stiu cine esti.esti Costica Cojocaru,cel care intotdeauna le stie pe toate ,cel care schimba femeile ca pe sosete.te cunosc destul de bine, stilul tau este inconfundabil.vrei sa iti mai spun ceva si tu ma cunosti pe mine,mi-ai fost instructor o perioada scurta de timp ,slava domnului  ca a fost scurta perioada de timp pt ca oricum nu te mai suportam.veneai la curs ,ne tineai prelegeri cu ce faceai tu in viata ta particulara dupa care faceam citeva udiane si gata cursul.oricum erai greu de oprit cind incepeai sa te lauzi pe tine insuti  .Esti convins  ca tu esti justitiarul de la cursul misa vesnic in cautare de vinovati,lipsit complet de compasiune fata de ceilalti care au gresit si chiar am  observat o stare bucurie demoniaca in fiinta ta de mai multe ori la tine cind reuseai sa faci rau la cite un cursant care “chipurile “gresise .ai facut rau la multi cursanti, unii mai mult sau mai putin vinovati.cind ti-ai pierdut chipurile camera foto cu citeva luni in urma ,ai pus tot ashramul de la Pipera sa jure ca nu ti-au furat camera foto.dupa ce ca esti complet nauc, dezordonat ,imprastiat ,100% pe svadhistana,dupa ce ti-ai gasit camera foto nu ti-ai cerut scuze fata de nimeni idiotule .Zeci de oameni au jurat pt tine ca nu ti-au furat camera foto dar nu ti-ai cerut scuze fata de nimeni .femeile le minti si le imbrobodesti cu verzi si uscate ca sa te lauzi tu cu numarul tau de iubite dar oricum care sunt foarte proaste ramin cu tine o perioada scurta de timp dar majoritatea dupa ce te cunosc mai bine fug mincind pamintul de tine.tu  ai ajuns sa ma faci pe mine clona,vierme securist troglodit?in toata scola de la misa nu am intilnit o persoana mai demoniaca ca tine si mai fericita sa le faca rau altora gratuit.tu poti sa sustii ca ai practicat yoga 23 ani ?   stiu ca esti in anul 23 la curs si inca ceva stiu sigur ca tu PRO MISA esti Costica Cojocaru.spune Costica acum mai ai dubii ca sunt la cursul misa sau tot ii tragi in continuare ca sunt securist care asculta in casca lectiile de anul 22?imi explici si mie cum as putea sa fiu securist si sa ascult in casca lectia din moment ce eu sunt perchezitionat de fiecare data ca un terorist inante de a intra la curs?e vai de capul tau Costica .eu chiar nu inteleg cum a putut GB sa numeasca   ca  instructori de yoga fiinte ca tine.nu inteleg cum poti sa practici yoga 23 ani si sa te bucuri cind le faci rau altor persoane.

     

    Comentariu editat de Helper (Echipa) Unique: Romeo, oricat am intelege naduful tau de a te manifesta, avem rugamintea de a pastra un limbaj care sa evite si sa nu includa injuriile si cuvintele cu tenta peiorativa. Vom folosi acum o modalitate de a “ascunde” acele cuvinte in spatele unei “cortine”, pana ce mesajul va fi citit si de cel caruia i te adresezi direct, iar dupa aceea cat si pe viitor, vom inlocui astfel de cuvinte cu BIP BIP. Multumim de intelegere.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 1.0/7 (1 vote cast)
    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: -1 (from 1 vote)
  7. ProMisa a scris la:

    Am luat cunostință de mesajul tău, dar dacă tot aveam pregatite încă două comentarii ce mai trebuiau corectate și pregatite de publicare, le voi poșta pe acestea înainte să-ți dau un răspuns la comentariul tău de mai sus. 

    @Romeo 20/10/2013 22:17
    Mulţumesc foarte mult pt următoarea replică; (cei ca tine) “… aţi făcut umbra degeaba podelelor de la cursul de yoga MISA”). Eu mă bucur nespus că cineva dintre vipurile misa mi-a răspuns totuşi. Eu sunt fericit măcar că am făcut o umbră podelelor de la cursul de yoga dar tu cel care mi-ai răspuns unde este transfigurarea ta draga vipule? Unde este iubirea ta pt un suflet rătăcit ca mine? Tu cum ai practicat nenumăratele tehnici date de Grieg de-a lungul anilor dacă nu ai compasiune pt mine care nu am acelaşi statut ca tine (nu sunt VIP sau instructor sunt un amărât de cursant) sau poate că nu am atins nivelul tău foarte înalt de conştiinţă. Dar tu în compasiunea ta infinită faţă de o persoană insignifianta aşa ca mine te-ai gândit oare cum ai putea să mă ajuţi ? Crezi tu oare ca tratându-mă cu dispreţ, lipsa de transfigurare, lipsa de iubire aşa cum se vede clar în expresia folosită de tine în răspunsul tău (umbră a podelelor) crezi că aşa mă ajuţi să mă îndrept?. Repet sunt extrem de fericit că mi-ai răspuns că ai luat la cunostiinta de toate nemulţumirile mele dar mai ales că suntem mai mulţi cei nemulţumiţi de felul în care suntem trataţi la curs cu suspiciune, percheziţionaţi la fiecare pas ca nişte posibil terorişti sau hoţi. Deasemenea observ că acest blog este mai des vizitat poate de persoanele de la curs decât de cei dinafară şi asta mă bucura foarte mult.

    În special la acest mesaj am primit pe email un răspuns pentru tine, având în vedere celui căruia i te-ai adresat a fost banat de rapcea şi de “apărătorii adevărului” de pe blogul sau. O să-mi permit totuşi să adaug şi eu acestui răspuns câte ceva de la mine, mai ales că sunt într-o ipostază asemănătoare cu a celui cărui îi adresezi răspunsul.

    Aţi făcut umbra podelelor de la curs” este afirmaţia lui Grig referitoare la cei care nici măcar consacrarea nu o practică când vor să afle de exemplu dacă o acţiune este sau nu în voia lui Dumnezeu, în speţă, în acel caz era vorba de subiectul jurământului spiritual, unde Grig a oferit o mulţime de detalii şi argumente în favoarea autenticităţii jurământului spiritual. Toate aceste neînţelegeri sau nelămuriri sau lipsă de argumente, ar dispare ca prin farmec la o “simplă” întrebare adresată lui Dumnezeu în urma aplicării tehnicii de consacrare. În opinia mea, din nefericire, 99% din cursanţii Misa nu au înţeles şi nu au aplicat această tehnică spirituală la dezvoltarea relaţiei şi comuniunii sau comunicării lor cu Dumnezeu. Cea mai “banală” şi mai eficientă formă de dialog cu Dumnezeu: ”tu întrebi, prin intermediul consacrării, şi El îţi răspunde, măcar şi prin DA sau NU“, dacă mai mult nu poţi sau nu eşti în stare sau pregătit să comunici sau să auzi de la El.

    Cei ca tine” se referă la cei care după N ani de curs nu aţi obţinut rezultate clare şi indubitabile în tehnica consacrării, să fii sigur că Da e Da şi NU e NU. Repet, CONSACRAREA este cea mai banală şi simplă forma de comunicare cu Dumnezeu. Dacă nu îţi este la îndemână după atâția ani, la ce ai mai venit ani de zile la curs şi alte iniţieri mai importate, dacă la aceasta “banală” şi extraordinar de simplă “tehnică” spirituală nu ai obţinut rezultate măcar satisfăcătoare ? V-aţi pierdut timpul. Sunteţi o “ruşine” pentru noţiunea de cursant Misa și practicant yoga. Sunteţi lamentabili şi în aceiaşi măsură ipocriţi dacă vorbiţi de alte tehnici mai înalte (gen inițierea în mahamurda sau altele de acest gen), iar pe asta atât de simplă nu aţi asimilat-o. Aveţi habar câte hopuri aţi fi trecut în viaţă dacă eraţi un “expert şi maestru” în tehnica consacrării? Câte şi mai câte răspunsuri şi informaţii aţi fi aflat având la îndemână acest “instrument” simplu… Iată deci, palma care zici tu că ţi-a dat-o un “vip”, în realitate ţi-a dat-o Grig şi nu numai ţie, ci “tuturor celor ca tine”. Poate în felul ăsta vă treziţi şi practicaţi mai insistent consacrarea şi în felul ăsta nu va mai faceţi nici pe voi de râs şi nici şcoala din care faceţi parte.

    Eu mă bucur nespus că cineva dintre vipurile misa mi-a răspuns totuşi.

    Nici eu nici persoana aceea nu suntem VIP. Deci iată că ai dat-o cu mucii în fasole. Dacă chiar vroiai să vorbeşti cu un vip, erau X vipuri lângă tine. Te duceai şi îl trăgeai de mânecă sau îl abordai direct cu un set de întrebări. Ce vrei să spui, că eşti un LAŞ ORDINAR, sau nu vroiai să te demaşti ca fiind un agent-troll intrus în Misa? Este sau nu acela un VIP care ţi-a răspuns ? Dacă îl întrebai pe Dumnezeu înainte de a răspunde acelui mesaj ace acesta de mai sus, sau făceai consacrarea să vezi dacă e cazul să răspunzi sau nu și mai ales cum. Dar cum tu eşti un agent-troll, nu ne putem aştepta la o reacţie de yoghin, ci la una de anti-yoghin, antiMisa. În acest caz, e “normal” pentru unul ca tine să ataci “vipul”, care probabil în viziunea voastră de agenţi-trolli troglodiţi, credeţi că ei sunt baza Misa. Nici măcar baza Misa exterioară nu sunt aceştia, dar cu atât mai puţin baza Misa-ei interioare. Planul vostru de atac asupra Misa şi în general asupra oricărui grup spiritual, este acela în care atacaţi vârfurile şi pe coordonatorul acelui grup. În viziunea voastră vicleană credeţi că în felul ăsta puteţi distruge sau/şi prelua acea (o astfel de) grupare spirituală. Uneori, în decursul timpului, aţi reuşit, însă doar cu acceptul indirect al lui Dumnezeu, adică cu voia Sa. Dacă El nu ar fi fost de acord cu aceasta, nici măcar un singur fir de păr nu s-ar fi mişcat de pe capul celor pe care “cei ca voi”, acoliţii satanei, i-aţi atacat sau deviat sau distrus”, sau ați ajuns niște deviți și deviatori, după ce ați căzut la N teste spirituale și deja sunteți mai mult sau mai puțin conștienți mesagerul răului/maleficului. În cazul Misa, atacul vostru e fost perfect sincronizat şi cu necesitatea trierii la nivel de grup dar şi cu “migrarea” mişcării şi învăţăturii spirituale Misa în întreaga lume. Mai cu voie sau de nevoie, zeci sau sute de yoghini din Misa s-au orientat mai apoi şi către alte ţări şi popoare, ducând şi răspândind şi acolo învăţătura lui Grig. Prin campania descențată şi distorsionată antiMisa şi antiGrig, atât în România cât şi la nivel internaţional, aţi făcut o importantă reclamă şcolii Misa şi lui Grig şi aţi ajutat şi la trierea celor care meritau sau nu să se apropie de M&G după 2004, dar şi acum în prezent şi în viitor. Altfel spus, fără să investim un ban în reclamă, am fost internaţionalizaţi de către dușmanii noștrii.

    Eu sunt fericit măcar că am făcut o umbră podelelor de la cursul de yoga dar tu cel care mi-ai răspuns unde este transfigurarea ta draga vipule?

    Ce inconștient ar mai putea fi fericit după ce ar înţelege că a pierdut timpul ani de zile? Rolul tău aici nu este acela de “cursant amărât” de anul 22, căci în anul 22 nu mai eşti un amărât, în schimb eşti sau ai ajuns in ipostaza/rolul unui amărât de agent-troll securist provocator aşa că, ce fel de transfigurare crezi că poţi obţine de la un “câine” care constată că eşti un “lup în haina de oaie”? Crezi să acel câine te va transfigura în “oaie amarată şi proastă”, adică nu e “vip” (cam asta e în capul vostru diferenţa între un vip misa şi un cursant “amărât ca tine), sau te va lătra şi chiar musca pentru a te da de gol şi în faţa celorlalte “oi proaste” care nu au înţeles că e vorba de un lup în haina de oaie? Muşcătura de “lup” poate transforma oaia sau omul în lup sau vârcolac, dar muşcătura de câine nu te va transforma pe tine în oaie. Năravul din fire, nu are lecuire, lupul îşi schimba părul, dar năravul ba. Ce zici de înţelepciunea poporului român ? Vă demascați a fi ceea ce sunteţi, nişte lupi rapaci ce pentru a fi şi mai eficienţi la ucisul blândelor şi prostănacelor oi, ce se mai şi deghizează în oi pentru a fi mai eficienți. De ce crezi că până şi Iisus a vorbit de lupi şi nu de lei sau de tigri de exemplu în exemplu Său despre falşii mesia sau falşii intermediari spirituali?

    Unde este iubirea ta pt un suflet rătăcit ca mine?

    Uite aici se afla iubirea aia:

    “7 Ioan zicea, dar, noroadelor care veneau să fie botezate de el: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?”

    “23 Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, milă şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.
    24 Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!
    25 Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi curăţaţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire şi de necumpătare.
    26 Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, pentru că şi partea de afară să fie curată.
    27 Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care pe din afară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie.
    28 Tot aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.
    29 Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor, împodobiţi gropile celor neprihăniţi
    30 şi ziceţi: „Dacă am fi trăit noi în zilele părinţilor noştri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui prorocilor.”
    31 Prin aceasta mărturisiţi despre voi înşivă că sunteţi fiii celor ce au omorât pe proroci.
    32 Voi, dar, umpleţi măsura părinţilor voştri!
    33 Şerpi, pui de năpârci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei?
    34 De aceea, iată, vă trimit proroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre şi-i veţi prigoni din cetate în cetate;

    Tu cum ai practicat nenumăratele tehnici date de Grieg de-a lungul anilor dacă nu ai compasiune pt mine care nu am acelaşi statut ca tine (nu sunt VIP sau instructor sunt un amărât de cursant) sau poate că nu am atins nivelul tău foarte înalt de conştiinţă.

    Nu sunt nici eu vip sau instructor, deci sunt un “amărât” de “Domn şi Stăpân”… în felul Meu… şi nu am compasiune pentru un “anti-vip” ca tine sau pentru un agent-troll infiltrat, pentru ni’te “vârcolaci”, căci ăştia nu fac rău fără ştiinţă, ci cu “bună” (rea) ştiinţă. Aceste lichele, scursori şi trădători, aceşti “smochini neroditori” merită trataţi fără pic de milă, căci mila trebuie s-o ai în cazul aceste față de celelalte oițe care dacă sunt “mușcate” de un astfel de lup, ajung și ei în timp niște vârcolaci si apoi lupi pe de-a întregul. Dincolo de analogii, daca erai un yoghin practicant avansat intelegeai ca aceste analolgii sunt de fapt explicatii tainice ale legii rezonantei. “Muscatura” este in fapt infuzarea mentala si psihica-subtila a rezonantelor demoniace specifice lumilor infernale. 

    “19 Şi văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, şi a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată.”

    Dar tu în compasiunea ta infinită faţă de o persoană insignifianta aşa ca mine te-ai gândit oare cum ai putea să mă ajuţi ? Crezi tu oare ca tratându-mă cu dispreţ, lipsa de transfigurare, lipsa de iubire aşa cum se vede clar în expresia folosită de tine în răspunsul tău (umbră a podelelor) crezi că aşa mă ajuţi să mă îndrept?

    Dacă nu te-ai îndreptat/trezit/elevat după 22 de ani de practică spirituală, cum ar mai putea să te îndrepte “transfigurarea” altuia? Dacă tu eşti o fiinţă sinceră şi curată, un adevărat căutător spiritual şi nu un lup în haină de oaie şi mai şi cereai ajutorul, atunci l-ai fi primit. Dar când tu, o clonă de fals yoghin faci un joc atât de murdar, cum mai ai pretenţia să joci mai departe rolul de yoghin avansat/amărât acuzând pe altul că nu te transfigurează, încercând vezi Doamne să arăţi altora pe care vrei să-i manipulezi, cât de “răi” şi lipsiţi de inima sunt yoghinii, dar tu, un aşa zis “yoghin”, desfigurezi tot ce e la Misa şi la Grig? Dar ia zi, ca yoghin autentic ce eşti, cum l-ai transfigurat tu pe Grig, dacă în prostia ta nu ai înţeles, perceput şi trăit în fiinţa ta cine este el?

    Repet sunt extrem de fericit că mi-ai răspuns că ai luat la cunoştinţă de toate nemulţumirile mele dar mai ales că suntem mai mulţi cei nemulţumiţi de felul în care suntem trataţi la curs cu suspiciune, percheziţionaţi la fiecare pas ca nişte posibil terorişti sau hoţi. Deasemenea observ că acest blog este mai des vizitat poate de persoanele de la curs decât de cei dinafară şi asta mă bucura foarte mult.

    Asta e în mintea voastră diabolică de agenţi-trolli… că yoghinii ar fi mai interesaţi de o haznă decât de un templu. Sunteţi la fel de “mulţi” precum clonele anti şi ex de aici. 🙂

    PS. Acest comentariu a fost scris înainte de primirea mesajului de mai sus, dar nu l-am modificat, ci l-am lăsat așa cum a fost el conceput inițial. Oare de ce fac “greșeala” sau “prostia” sau “nedreptatea” asta?

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 7.0/7 (1 vote cast)
    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: +1 (from 1 vote)
  8. ProMisa a scris la:

    @ Romeo 06/11/2013 21:54

    Recent am audiat un raspuns oferit de catre Gregorian Bivolarul la Costinesti 2013 la biletul trimis de o cursanta aflata la o tabara de tantra din Danemarca.nu mai inteleg nimic deoarece suntem sfatuiti in ac conferinta sa avem barbatii 9 relatii in acelasi timp , sa fuzionam zilnic cu 3 femei pe rind cite 6 ore pe zi adica in total 18 ore pe zi.cei care nu fuzionam atit de mult avem relatii de cuplu caricaturale suntem facuti vite daca iubim o persoana de sex opus dar nu ne culcam cu ea ,prosti,persoane egoiste care nu iubim deloc.relatia de cuplu inchisa (adica in care exista doar un singur barbat si o singura femeie) este criticata,ironizata in schimb suntem sfatuiti sa practicam cite cel putin 12 ore de amor tantric pe zi.deasemenea G.B.are o referire tot in ac raspuns in care spune ca nu cu asane sau pranayama ne vom transforma profund spiritual ci prin amorul cu continenta cu cit mai multe persoane de sex opus prin care sa facem karma yoga adica actul sexual este prezentat ca o actiune de karma yoga .eu nu stiu ce sa mai cred audierea acestei expuneri a avut un efect extrem de bulversant asupra mea.sunt confuz am o singura relatie de mai multi ani cu o singura femeie si colegii cind ne vedeau prin tabere chiar ne spuneau uimiti;inca ma sunteti impreuna si acum dupa atita timp?pentru persoanele care vor sa audieze si au timpul necesar am pus pe transfer raspuns la biletul colegei de la conferinta mixta il puteti descarca si audia .

    Uite o altă mostră de “transfigurare” a falsului yoghin, clona romeo (zice el că e yoghin, în realitate este un ratat, unul care e în cădere – spirituală – liberă). Numele complet al lui Grig este oferit de către el pentru a fi uşor de găsit de motoarele de căutare, căci altfel, cine i-ar vorbi s-au ar vorbi de cineva faţă de care se simte sufleteşte şi afective “legat”, cum se presupune a fi o relaţie dintre un maestru şi discipol? Care dintre voi i-ați spune sau v-ați adresa tatălui vostru sau prietenului vostru cel mai bun cu NUME și PRENUME, dupa care, ca i culme a impertinentei pentru un “discipol”, vorbeste de el cu GB ? Credeti ca de lene a scus GB, sau pentru “exactitate” a scris mai sus Gregorian Bivolarul?

    Dar spune-mi si mie, de curiozitate, cum şi de unde ai tu acel răspuns audio de la acea conferinţă ținută cu “cu usile inchise” ? Ăsta e un mister ce poate numai “serviciile” ne-ar mai putea răspunde, din moment ce şi tu şi ceilalţi colegi ați fost “percheziţionaţi ca nişte infractori”. Încă o dovadă că e vorba de un agent-troll de la servicii, sau în cel mai bun caz un “trădător” sau duşman Misa, căci întrebaţi-vă de ce nu a pus unul din zecile de mesaje de la Grig unde vorbeşte de alte aspecte, ca de exemplu de Dumnezeu Tatăl, ci pe acela care, vorbește despre “sexul la Misa”? In realitate acesti agenti-trolli si deviati de pe cale sau infiltrati nu deschid subiectul asta pentru a-l discuta si prezenta in cele mai mici detalii, caci s-ar vedea in intreaga lume performantele erotice la care un om, practicand tehnici spirituale yoghine, ar ajunge și s-ar transforma măcar aceasta parte “anostă” sau cu probleme din viața lor ? Ați vazut sau auzit de un astfel de decazut, ratat sau cazut in afara căii, sau cum zic ei despre ei, un “eliberat din secta”, ca vorbesc despre erosul lor, cat de bun sau rau a fost inainte de Misa, in timp si dupa Misa? ?

    După 22 de ani de curs, acest “yoghin” este sau devine confuz la nişte informaţii care în felul lor se vehiculează la curs de ani şi ani de zile. Ai zice că e anul 2 nu 22 şi că abia acum a auzit de amorul cu continență sau amorul de lungă durată. Uite că eu nu am făcut amor 18 ore pe zi şi nu am avut niciodată 6 iubite (în acelaşi timp), dar tot practic amorul N ore pe zi sau pe săptămână, când e cazul, locul şi momentul, nu neapărat la comandă sau cu programare. Fac de regula, cum spune profanul: “cand mi se scoala”. Nu am ţinut niciodată contul exact câte ore de amor fac “la o tură” sau pe zi, dar sigur au fost şi zile cu de 5-6 ori pe zi, sau 4-7 ore sau mai mult însumate ziua aia. Ei şi ce? Au fost şi perioade când a trecut şi o săptămână când nu am simţit nevoia să fac amor. Şi eu sunt în relaţie de peste 20 de ani, dar nu simt sau nu cred că asta ar fi culmea superioară sau inferioară a integrării pe calea spirituală.

    Oricum, mulţumim “serviciilor” că sunt atât de grijulii cu noi şi ne informează cu lucruri care ne pot scăpa uneori. yes

    A fost extrem de instructiv acel răspuns. O să-l mai ascult din când în când. Merită (re)audiată, ca de altfel orice conferinţă a lui Grig. 

    Dacă eşti aşa de yoghin şi dezinhibat şi “expert în cuplul fix sau amorul în cuplul fix la Misa şi în afara Misa, de ce nu ne oferi câteva exemple din viaţa ta erotică, exemple din care să învăţăm şi noi ăştia, mai “vip” ca tine? Ai curajul acesta, să discuţi pe teme erotice în conexiune cu tehnicile şi învăţăturile spirituale, sau măcar despre performanţele “atletice” dobândite în urma practicării continenței sexuale? Sunt sigur că vei tace mâlc şi la acestea cum ai tăcut la tot ce s-a scris mai sus.

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 7.0/7 (1 vote cast)
    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: +1 (from 1 vote)
  9. ProMisa a scris la:

    Romeo 16/12/2013 01:39

    Pt PRO MISA

    Eu cred ca ar trebui sa fii foarte atent la vocabular si sa nu jignesti alte persoane doar pt ca au alte convingeri personale diferite de ale tale.Faptul ca practici yoga este un privilegiu extraordinar care ar trebui sa te invete umilinta si nu infatuarea deasemenea dorinta de a-ti dovedi tie insuti sau altora ca ai dreptate sau ca ai atins nu stiu ce nivel de intelegere sau realizare spirituala vine de la egou.asa ca mare,mare atentie la exprimare ca sa nu te faci pe tine sau scoala misa de ris.

    Avea ce avea “securistul” cu mine. La acea vreme le “murea” blogul şi nu mai aveau “dialog” şi scandal. Ne jignesc aceşti anti şi ex de ani de zile, cu cuvinte şi termeni scabroşi, iar clona falsului yoghin vede la mine “jigniri”. Mă jignesc şi m-au jignit X inşi numai pe blogul lui Rapcea, dar “inteligentul” familiei vede la mine “jigniri” şi îmi atrage mie atenţia că “fac de râs” Misa. Scrie “Faptul” cu F mare la început de rând, deci acorda respect gramaticii, dar misa scrie cu m mic. Asta e respectul pe care îl acorda el şcolii Misa şi îmi spune mie că o fac de râs. Mai bine o fac “de râs” decât “de plâns” cum o faci tu, în cazul în care ar exista un troglodit amărât şi handicapat (spiritual) ca tine, ce după 22 de ani nu este în stare să facă o consacrare şi în loc să practice spiritual pentru a se trezi şi elevă, aşteptată mila transfigurării de la alţii, cică ca să evolueze şi el spiritual. Păi ce faci tu mă cu mahamudra ce e precum un Jaguar sau RolsRoyce, faţă de consacrarea care e precum un Trabant, ca şi simplitate/complexitate de folosinţă şi efecte?

    Romeo 26/12/2013 01:42

    pt Pro misa care se incapatineaza sa nu raspunda

    E foarte,foarte urit sa afirmi despre o alta persoana ca e troglodit(a).Chiar de curind la lectia speciala legata de juramintele spirituale chiar pe GB l-am auzit cum afirma despre anumiti cursanti care datorita faptului ca au avut curajul sa isi spuna propria lor parere despre juramintele spirituale si sa afirme ca nu le place sa jure au fost facuti trogloditi de nenumarate ori ,prosti, habotnici,indirjiti demoniaci,perversi cretini,circotasi. desi sunt la cursul de yoga misa in anul 22 si pot sa dovedesc acest lucru oricind mi se pare extrem de urit atit din partea lui GB care sustine ca este unul cu Dumnezeu tatal cit si acest discipol al lui PRO MISA care in ratacirea lui considera ca poate sa jigneasca alte persoane facindu-le troglodite.troglodit este un cuvint foarte urit atunci cind este atribuit unei alte persoane si care reveleaza dispretul profund fata de acea persoana care este numita troglodita.intrebarea mea pt acest ratacit PRO Misa este urmatoarea;unde este transfigurarea fata de acea persoana despre care afirmi ca e troglodita? Folosirea apelativului troglodit la adresa cuiva nu arata cumva dispretul si lipsa iubirii fata de acea persoana?si mai am o intrebare cum isi permite acest GB care vorbeste despre el insusi cu apelativul noi (adica el este unul cu dumnezeu tatal)sa isi faca discipolii trogloditi ,prosti, cretini habotnici,indirjiti,demoniaci,perversi,cretini,circotasi,macinati de indoieli demoniace etc.unde este iubirea,compasiunea ,transfigurarea la acest” mare maestru spiritual” fata de care am inceput sa imi pun din ce in ce mai multe semne de intrebare.si pot sa afirm ca daca nu as fi frecventat acest curs de yoga nu as fi reusit niciodata sa ma gindesc sa fac asemenea afirmatii la adresa altor persoane.de unde scoate asemenea cuvinte jignitoare?si mai grav acum au inceput si discipolii lui fanatici sa folosesca asemenea cuvinte jignitoare la adresa altor colegi si pot sa afirm cu tarie ca cine arunca cu noroi in alte persoane este deja din stat murdarit sau minjit cu noroi.

    “Geniule”, studiază dex-ul şi vezi ce înseamnă troglodit (asta ca să nu mai zic că ai folosit mai apoi – vezi mai sus – acelaşi termen cu mine, deci acum nu mai e un termen urât).

    Iată o nouă analogie: Priveşte un rahat pe care tocmai l-ai deversat la wc. După aceasta spune-mi, cum transfigurezi tu acel rahat în aşa fel încât el să nu mai fie un rahat, ci o bucată de aur? Eu dispreţuiesc rahatul, dar îi recunosc “valoarea” şi mirosul şi nu pot şi nici nu vreau să fac (transfigurându-l) din el bici şi să-l mai fac să şi pocnească.

    Cât despre dovada că nu eşti un yoghin (în adevăratul sens al cuvantului) Misa deja s-a dovedit şi ai fugit cu coada între picioare (iată că acum ai apărut, chiar aici pe blogul Unique; bravo ţie, să vedem ce iese din tine aici, dacă în acel mediu recunoscut ca fiind “o gură de iad” ai vorbit frumos şi te luai de cei pro că vorbesc urât, dar nu ziceai nimic de cei anti că vorbesc în modul cel mai mizerabile, faţă de acest loc (blogul unique) ce este precum “o gură de Rai”). Dacă eu aş avea rolul de fanatic în Misa, sau de rătăcit, înseamnă că tu joci rolul de “cal/mârţoagă troian” sau de Iuda, care fiind mereu admonestat de colegii săi, el tot nu se schimbă şi tot rău, prost şi fiul pierzaniei a rămas.

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 7.0/7 (1 vote cast)
    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: +1 (from 1 vote)
  10. RAM' a scris la:

    Romeo a scris la:

    26 Ianuarie 2014 3:13

    Pt Pro Misa care este Costica Cojocaru. Pro Misa stiu cine esti.

    stiu ca esti in anul 23 la curs si inca ceva stiu sigur ca tu PRO MISA esti Costica Cojocaru.spune Costica acum mai ai dubii ca sunt la cursul misa sau tot ii tragi in continuare ca sunt securist care asculta in casca lectiile de anul 22?imi explici si mie cum as putea sa fiu securist si sa ascult in casca lectia din moment ce eu sunt perchezitionat de fiecare data ca un terorist inante de a intra la curs?

    Dragul meu, ori ai probleme de judecată şi logică, ori chiar eşti un securist infiltrat ce îşi apără “locul de muncă” şi funcţia de “spion” în MISA. Dacă într-adevăr eşti la cursurile MISA, e ruşinos că după 22 de ani de “yoga” un om să fie şi să rămână ca tine. Mă întreb cum erai acum 22 de ani la nivel de logică, inteligenţă şi discernământ, dacă acum eşti aşa ? Iată de ce spun asta:

    1. Cu ce s-ar schimba situaţia ta referitoare la statutul de “spion” sau infiltrat, sau securist, dacă eşti în continuare la cursuri ? Orice puşti de clasa 9-a ştie că serviciile de securitate sau de spionaj ale tuturor ţărilor au agenţi infiltraţi în N organizaţii naţionale sau în afara ţării lor. Cu cât secretele acelei organizaţii infiltrate de spioni sunt mai mari sau mai ascunse, cu cât organizaţia aia e mai importantă sau mai mare sau prezintă interes pentru acele servicii de spionaj, cu atât mai mulţi spioni sunt infiltraţi şi cu atât mai complexă este structura lor în acea organizaţie Sunt aproape convins că există cel puţin unul în fiecare curs de yoga din oraşele mai mici şi mai mulţi în oraşele mai mari, inclusiv în cele din străinătate. Este o prostie cât cerul să crezi că la tine în oraş sau la tine la curs nu există cel puţin un spion, având în vedere că MISA prin natura sa spirituală şi informaţiile oculte de înaltă valoare oferite acolo, prezintă interes şi pentru alte servicii ale altor ţări şi guverne. Mai toate ţările mari şi importante au departamente secrete de pregătire paranormală, care utilizează diferite tehnici oculte, iniţiatice. MISA nu numai că este în posesia multor astfel de tehnici spirituale, dar acolo se oferă şi importante chei de accesare şi utilizare şi amplificare a diferitelor puteri paranormale spirituale, inclusiv cele dorite de aceste servicii secrete ale altor ţări şi guverne sau grupuri de interese oculte nu tocmai benefic orientate. Din acest motiv nu vin direct la MISA şi să-şi ofere colaborarea directă, ci vor să “fure” aceste informaţii, aşa cum îi este firesc meseriei de spion. O altă meserie a lui este aceea de a destabiliza la nevoie “duşmanul”, iar tu, mai tot ce ai făcut şi scris tu despre acest subiect MISA şi Bivolaru, poartă amprenta unui astfel de agent destabilizator. Nu ai spus nimic bun de MISA sau de cel care ar fi trebuit a fie “adoratul tău ghid spiritual”, cum se petrece în tradiţiile spirituale autentice şi în relaţia spirituală maestru-discipol, ci numai şi numai afirmaţii rele şi denigratoare, tendenţioase şi ce au ca ţel inducerea stării de neîncredere, discordie, rebeliune şi destabilizare. Prin urmare, ori ai mari probleme cu logica şi discernământul, ori eşti un spion care îşi apără locul şi poziţie ce tocmai a fost demascată. PUNCT. Demontează această logică dacă poţi.

    2. Persoana pe care o numeşti cu nume şi prenume ar putea fi sau nu cine zici tu că e, dar injuriile sau denigrarea lui sau “demascarea” presupusei sale stări în care se află, inclusiv aceea de “securist troglodit” (se pare că ai şi tu o problema cu securiştii şi infiltraţii aştia şi îi priveşti şi vorbeşti de ei şi meseria la modul cel mai peiorativ, aşa că mă întreb pe bună dreptate, de ce nu îţi dai mâna cu cel care demască clonele de falşi yoghini sau securişti infiltraţi şi sari la gâtul acestuia?), nu te disculpă pe tine de nimic din ceea ce el a denunţat la tine şi la tipicul de acţiuni şi afirmaţii făcute de tine. Nu eşti nici prima nici ultima persoană sau clonă de acest tip şi tocmai asta era ideea cel mai evident demascată în demersul de mai sus. Citeşte titlul acestui articol: Demascarea clonelor cu false personalităţi cu care şi prin care se urmăreşte manipularea şi prostirea cititorilor. Spicuiesc o mică parte din începutul acestui articol, dar aţi putea şi tu şi alţi cititori să o facă singuri şi să observaţi ce spun:

    Să ne ocupăm (de) azi de acel tip de individ, sau de o meserie care este adesea întâlnită în societate umană, încă din cele mai vechi timpuri. Spionul, informatorul, contra-informatorul, infiltratul, cârtita, imitatorul de personalităţi, agent, trolull de meserie şamd sunt tot atâtea nume şi denumiri sau viziuni asupra acestei “meserii” mai mult sau mai puţin ingrate. Neîntâmplător, încă din vechime aceştia când erau prinşi şi demascaţi erau PE LOC ucişi.. faţă situatia in care soldaţii inamici care în lupta dacă se predau erau luaţi prizonieri, fiind consideraţi demni şi apărători oneşti ai cauzei lor.

    Pe net, aceşti “nedemni” “se clonează” în tot atâtea personalităţi câte subiecte au ordin să devieze sau deturneze atenţia sau să creeze un “curent de opinie” favorabil stăpânilor căruia el, agentul, este o slugă supusă şi servilă. Încă din anii din urmă, acest “job” este pus în cârcă “serviciilor” de spionaj sau diferitelor structuri mai mult sau ai puţin statale sau internaţionale, gen SRI, KGB, CIA, MOSSAD, FBI, NSA, etc. La noi la români s-a încetăţenit termenul de “securist”. În realitate ei sunt “angajaţi” ai diferitelor structuri care se ocupă de informarea sau contra-informarea (dezinformarea) din cadrul aşa numitei, sau global numite, SRI. Aşadar ei nu sunt angajaţi direct, nu au ştate de plată la SRI, nu semnează decât nişte acorduri prealabile, după care merg periodic şi îşi iau banii (salariu) din surse “ocultate”, gen case de jocuri sau de pariuri, sau dacă respectvul are o funcţie şi o “meserie onorabilă”, primeşte un salariu cică pentru acea meserie de… jurnalist, avocat, specialist, consultant, scriitor, sau nu contează ce job oficial, sau chiar sunt invitaţi să facă unele reclame pentru care primesc “salariu”, sunt invitaţi la emisiuni, primesc clienţi sau contracte pe sub mână şamd.

    Să ne ocupăm acum de o anume categorie de “agenţi”, acel tip de “agent troll” întâlnit pe net. De regulă ei ocupa un segment anume, sau au o specializare anume şi sunt repartizaţi ierarhic pe diferite zone, adică li se dau anumite “felii” de care să se ocupe. Funcţie de amploarea sau complexitatea locaţiei sau misiunii pe care o au, ei pot fi singuri, sau în “echipa”, fie că ştiu sau nu unii de alţii, dar mereu au un “şef” care vizează şi supervizează acţiunea lor pe net în acea locaţie. Funcţie de nevoile “şefului cel mare”, sau “clica din vârful” acestei piramide diabolice, aceşti “agenţi-trolli” ating anumite subiecte, pun diferite idei în discuţie, orientează discuţia sau “opinia” către ceea ce ei au ca interes de moment cât şi de durată. Din acest motiv, “agentul-troll” se “clonează” şi ia diferite nume şi personalităţi, funcţii, vârste, sex/gen, meserii, “experienta într-un domeniul sau altul” şamd, totul, dar totul pentru a MANIPULA şi orienta discuţia şi atenţia în sensul dorit de clica din umbră, pe care îi putem numi şi “păpuşarii din umbră”. ”

    Deci ţinta principală nu eşti tu, ci “cei ca tine”. Tu eşti unul dintre ei. Eşti un model de. Un tipar şi o dovadă din N alte dovezi.

    În opinia mea s-a demonstrat destul de bine şi de clar că ai o gestică de spion infiltrat sau de persoană care a rătăcit calea şi nu mai este şi poate nu a fost niciodată una cu grupul din care face parte, ci un duşman al grupului şi mai ales al celui care coordonează grupul, aşa zisul ghid spiritual. Nu există nici o scuză pentru tine sau oricine altcineva de a mai rămâne la un astfel de curs care nu-ţi aduce împlinire ci doar nemulţumire sau dacă nu ai nici măcar încredere în ghidul tău spiritual şi în mintea ta el este un fals ghid sau cum spunea un alt rătăcit, probabil şi el tot o clonă a unui securist infiltrat pe aici sau şi prin MISA, că “ghidul nostru a deviat”. Deci nu e cursantul perfect deviază, ci ghidul.

    Ok, dar atunci ce mai cauţi lângă el sau lângă cei pe care îi desconsideri ? Prin faptul că nu pleci de la curs dovedeşti cel puţin următoarele: 1) ai interese ascunse sau atât de personale şi atât de nemaipomenit de bune pentru tine, încât eşti dispus să faci acest compromis. 2) eşti un agent infiltrat şi nu îţi porţi permite să pleci când vreţi tu, ci doar când îţi spun şefii tăi să o faci. 3) ai realizat că nu există nici o altă şcoală spirituală în România care să-ţi satisfacă unele dorinţe şi aspiraţii de indiferent ce fel ar fi ele: spirituale, sociale, profesionale, erotice, psihice etc.

    Nu se poate pune problema unei aşa zise “spălări a creierului” sau “manipularea mentală de tip sectantă” ca şi motiv al “imposibilităţii” plecări de la curs din alte motive, întrucât sute sau poate mii de inşi ai plecat până acum. Deci vine cine vrea, rămâne cine poate, pleacă cine nu poate să se integreze în acel sistem de valori. Diferenţa între tine şi cei ca tine şi cei care au plecat este că ei în cel mai bun caz au “rătăcit” calea, au ales liber consimţit şi relaxaţi altă cale sau nici una, pe când tu şi ceilalţi antiMISA cărora le iei apărarea aţi devenit sau eraţi încă de la început nişte duşmani. Cei care au plecat pur şi simplu au schimbat macazul, au trecut pe altă linie, au început a tragă la o altă căruţă etc. Tu, voi ăştia câţiva antiMISA, nu trageţi la altă căruţă, ci vă străduiţi să puneţi piedici la asta de la care aţi plecat sau nu vreţi să plecaţi (vezi şi cazul lui Petrică Groza sau a lui Rapcea, al tău, carmenas etc) şi să împingeţi înapoi din mersul ei această căruţă şi să trageţi sau aruncaţi cu forţa pe alţii ce mai sunt în căruţă. Cel mai mare off al vostru este acela de a-i da şi pe alţii afară din căruţa din care tocmai aţi plecat sau nu vreţi să plecaţi, tocmai pentru a-i putea împinge şi mai uşor pe cei care se află în căruţă. În cazul vostru nu mai e vorba doar de o rătăcire a drumului sau un mers paralel, ci sabotarea mersului acelei căruţe, deci cu un statut de duşman bine definit. Mă înţelegi, sau a fost pre puţin 22 de ani de “yoga” ca să poţi avea capacitatea de înţelegere atât de simplă şi logică în care am expus cele câteva idei ?

    Ok, înţeleg că ai o problemă personală cu acest “Costică”, ba chiar un fel de ură, invidie şi frustrare faţă de el. După 22 de ani de practică yoga se pare că încă mai ai multe şi adânci zaţuri subumane sau pe care le întâlnim adesea în mediul profan. Se pare că există şi la case mai mari, inclusiv în toate religiile, bisericile şi grupurile sau organizaţiile spirituale de pe planetă. Buooon. Dar ce te faci tu, dacă se constată că Costică Cojocaru nu este ProMisa? L-ai acuzat că a fost atât de nesimţit ca nu şi-a cerut scuze că a greşit. Tu îţi vei cere scuze faţă de el şi faţă de toţi cititori sau colegi tăi de curs pentru această nedreptate şi acuzaţie incorectă făcută ? De asta l-ai acuzat şi tu pe el, de nedreptate şi de acuzaţie nedreaptă şi de nesimţire că nu şi-a cerut scuze după ce a constatat că a greşit. Care dintre voi face MISA de râs, sau care o face cel mai mult de râs, sau care o face de plâns cum bine se scria mai sus?

    Apoi, dacă ai ceva de contra-argumentat pe baza dovezilor sau argumentelor care le prezintă un astfel de “rătăcit” sau un spion infiltrat, fă-o pe baza afirmaţiilor, argumentelor inteligente, nu prin atac la persoana celui care te-a demascat. Nefăcând asta şi mai tare dovedeşti că a avut dreptate şi aduci noi dovezi care să-i susţină argumentaţia.

    A consemnat, în numele adevărului RAM’

    ps. Astept sa vad cum vei contra-argumenta ce am scris mai sus sau cum va argumenta “securistul troglodit”. :) Nu ti sa pare ca prin tot ce a scris el pe aici a dat dovada ca are “mai multe clase” decat se cer la meseria de agent-securist?

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 7.0/7 (1 vote cast)
    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: +1 (from 1 vote)
  11. Romeo a scris la:

    Nu am pt ce sa imi cer scuze de la Costica Cojocaru. Am clarviziune si efectiv stiu ca tu Pro Misa esti Costica Cojocaru,stiu si sunt sigur 100%,nu te urasc ,imi pare doar rau ca nu te pot ajuta sa te trezesti din iluzia in care te afli.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/7 (0 votes cast)
    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  12. RAM' a scris la:

    Dar fata de ProMisa iti ceri scuze daca nu e el Costica? 🙂

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/7 (0 votes cast)
    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  13. RAM' a scris la:

    Apropos, daca tot zici ca ai clarviziune, zi-ne si noua, Rapcea e securist ? Dar Claudiu Trandafir?

    Ti-a aparut clariviziunea dupa super initierea aceea in care erai controlat la piele sau inainte?

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/7 (0 votes cast)
    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  14. ProMisa a scris la:

    Romeo a scris la: 27 Ianuarie 2014 22:42

    Nu am pt ce sa imi cer scuze de la Costica Cojocaru. Am clarviziune si efectiv stiu ca tu Pro Misa esti Costica Cojocaru,stiu si sunt sigur 100%,nu te urasc ,imi pare doar rau ca nu te pot ajuta sa te trezesti din iluzia in care te afli.

    Uite că iar te-ai înşelat. Nu sunt Costică. Halal clarviziune mai ai. Dar poţi să mai încerci odată să ne spui dacă sunt sau nu VIP? Cum îl poți ajuta pe Costică sau pe mine să ne trezim cand tu esti aproape complet adormit? Ințeleg că nu poți recunoaște un bulgăre de granit neșlefuit ca mine, dar tu nici un super diamant cosmic precum Grig nu recunoști ? Am înțeles offul tău ancestral față de CC, dar cum comentezi sau argumentezi tot de am adus ca dovezi si argumente despre spusele si actiunile tale pe blogul lui Rapcea?

    Îţi comentez ultimul mesaj în curând.

    PS. CC nu e fanul meu si sigur nici eu al lui. Bucură-te măcar pentru asta! Happy-Grin

    PS2. Zii tu că nu e mai tare și mai super softul de aici?

    PS3. Ce zici de viziunea sau ideile expuse de Petrica Groza în ultima sa scrisoare?

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/7 (0 votes cast)
    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  15. RAM' a scris la:

    Romeo

    Am o presimtire, sau o intuitie. Daca ti-o spun, poti sa verifici cu clarviziunea ta daca am dreptate? Merci.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/7 (0 votes cast)
    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  16. ProMisa a scris la:

    Romeo a scris la:
    26 Ianuarie 2014 3:13
    Pt Pro Misa care este Costică Cojocaru. Pro Misa ştiu cine eşti. Eşti Costică Cojocaru, cel care întotdeauna le ştie pe toate, cel care schimbă femeile ca pe şosete. Te cunosc destul de bine, stilul tău este inconfundabil.

    Ai dat-o în bară cu clarviziunea şi cu recunoaşterea (stilului). Nu ştiam că CC le ştie pe toate, dar ştiu că la un moment dat ştia mai puţin ca mine. 🙂 În alte direcţii ştie el mai multe ca mine. Dar uite aşa, ne completăm unii pe alţii. Dar zi-mi şi mie, ce rost are să-l ataci pe CC sau pe mine în viziunea ta, în loc să comentezi şi să aduci contra argumente la cele pe care le-am scris? Special le-am scris în acel fel, să te “stimulez”, fie că eşti yoghin, fie securist infiltrat, fie clona a unui exmisa. M-am “jucat” puţin cu mintea ta, chiar dacă nu am primit mantrele pe care le-ai primit tu deja. 🙂 Aşadar nu e de bază numai să primeşti mantre şi iniţieri, ci să şi dea rod în tine. Eu schimb şosetele la 1-2 săptămâni. La fel face şi CC cu femeile? 🙂

    Cu stilul m-ai dat gata. M-ai lovit la ego. Sufăr. M-ai umilit. Să-ţi fie ruşine… 5 minute. Cum mai, chiar aşa am ajuns, să semăn cu altul, fie el şi cu CC? Recunosc însă că m-au “recunoscut” la stil vreo 5-6 până acum. Pentru ei sunt sau am fost, începând de la Grig, până la Catrina, Stoian etc. Asta înseamnă că avem cu toţii aceiaşi sursa de inspiraţie mai. Bravo nouă.

    Vrei să îţi mai spun ceva şi tu mă cunoşti pe mine, mi-ai fost instructor o perioadă scurtă de timp, slavă domnului că a fost scurtă perioadă de timp pt că oricum nu te mai suportăm.

    Slavă Domnului că nu ţi-am fost eu instructor. Jar mâncai. Asta e probabil motivul pentru care nu m-a atras ideea şi conceptul de “a fi instructor”? La mine la “sala de curs” în cel mai bun caz cursanţii s-ar fi numit “pluton”, sau “regiment”. 🙂

    După ce ţi-ai găsit camera foto nu ţi-ai cerut scuze faţă de nimeni idiotule. Zeci de oameni au jurat pt tine că nu ţi-au furat camera foto dar nu ţi-ai cerut scuze faţă de nimeni.

    Acum că poate te-ai convins că nu sunt CC, îi ceri scuze lui CC pentru că ai greşit faţă de el acuzându-l de una sau alta? Te-ai dat în stambă şi te-ai arătat a fi tot un securist sau trădător sau “experiment nereuşit” al Misa. Dar spune-mi, de ce pe blogul lui Rapcea unde e un adevărat “poligon de tragere” cu injurii şi calomnii şi înjurători nu ai vorbit urât, iar aici unde e o adevărată “gură de rai”, simţi nevoia să înjuri şi să vorbeşti urât? E un paradox. Ce-ţi spune ţie clarviziunea despre rezonanţa acestui blog în comparaţie cu cea de pe blogul lui Rapcea sau de pe yogaesoteric de exemplu? Aş fi curios să aflu părerea şi viziunea unui clarvăzător în direcţia asta.

    Tu ai ajuns să mă faci pe mine clonă, vierme securist troglodit?

    În cazul de faţă, nu CC te-a ipostaziat în clonă şi nici chiar eu, ci tu, iar eu te-am deconspirat şi o voi face şi în continuare. Mintea ta este în mâna mea. 🙂 Glumesc. Ce aş face eu cu o asemenea minte? Nu ziceai că acest cuvânt “troglodit” e ceva rău şi urât şi face de râs Misa dacă îl pronunţăm şi le vorbim urât duşmanilor Misa? Sau cum e, la duşmani le vorbim frumos şi la colegi urât? Cum ar zice Rapcea, eşti pe alt vector sau pe un vector opus, duşmănos “colegilor” tăi. Dar oricum zi merci că e vorba de CC sau de mine, căci dacă era Rapcea, ăla venea şi la curs să te bată şi să-ţi vâre “adevărul” cu pumnul în gură. 🙂

    Ceva ştiu sigur că tu PRO MISA eşti Costică Cojocaru. Spune Costică acum mai ai dubii că sunt la cursul misa sau tot îi tragi în continuare că sunt securist care ascultă în casca lecţiile de anul 22? Îmi explici şi mie cum aş putea să fiu securist şi să ascult în casca lecţia din moment ce eu sunt percheziţionat de fiecare dată ca un terorist înainte de a intra la curs?

    Ţi-a jucat o festă “clarviziunea”. Nu sunt CC dar am în continuare dubii să nu spun cu siguranţă că eşti un securist infiltrat, clona a unui antiMisa sau un rătăcit în devenire. Teroristule!!!

    Eu chiar nu înţeleg cum a putut GB să numească că instructori de yoga fiinţe ca tine.

    Eu sunt nedumirit chiar şi de cursanţi, nu numai de unii instructori au ajuns şi au rămas la curs, mai ales acei agenţi infiltraţi pe care Grig îi cunoaşte pe absolut toţi. De ce îi lasă? De ce nu-i da afară? De ce de ce şi alţi de ce…

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 7.0/7 (1 vote cast)
    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: +1 (from 1 vote)
  17. Augustus a scris la:

    @ Romeo 13/10/2013 01:45

    ma pune sa depun juraminte teribile

    Vis a vis de asa zisul “juramant teribil” ce e o minciuna teribila in fapt, comparati cu ceea ce e cu adevarat teribil in juramantul unor societati “discrete” sau foarte “discrete”. Ca de exemplu aflati cum jura anumiti “domni”.

    Vezi minutul 23:09

    Edit later by Suport Team: S-a rezolvat si cu partea tehnica a implementarii video-urilor in comentarii. Multumim de intelegere. (24.02.2014)

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/7 (0 votes cast)
    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  18. RAM' a scris la:

    Pentru romeo. Vezi mai sus ce ziceam de presimtire. Ea era aceea ca te vei evapora de cum vei fi dat de gol. Voi cei demascati aveti o singura optiune: evaporarea. blush

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/7 (0 votes cast)
    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  19. tirca valentin a scris la:

    lasasem si eu un mesaj pt promisa asta , gata mi l-ati evaporat?


    Editat Echipa Unique: Mesajul ti-a fost deja mutat in topicul deschis special pentru viziunile tale, care inca mai este pe acest blog, inca ii mai permitem sa fie vizibil si permisiv la comentarii. cu toate ca ati aratat, mai ales tu, ca nu este cazul sa lasam asemenea lături cu si de “dezvaluiri” si jigniri mai mult sau mai putin gratuite sau meritate. Chiar daca comentariul tau continea minciuni si jigniri, l-am lasat deocamdata pe blog si l-am transferat acolo. E ciudat ca nu ai fost in stare sa vezi si sa-ti recunosti propriul mesaj mutat acolo. L-am lasat asa, nemodificat sau cenzurat, tocmai pentru a raspunde la cele ce ti s-au raspuns ulterior si mai ales sa iti ceri scuze pentru minciunile de jignrile aduse, in special lui ProMisa, care deja ti-a cerut de 2 ori sa arati unde a scris ceea ce spui tu ca a facut pe blogul lui rapcea. Poate ai orbul gainii sau o vedere subiectiva, selectiva, asa ca iti repet si eu aici ce ti s-a cerut:


    ProMisa a scris la:
    tirca valentin a scris la:

    dle romeo ,porcul asta care se ascunde in spatele  adresei pro misa, si nesimtitul ala de ramoo( aici se semneaza ram) m-au atacat si pe mine si m-au facut traca de porci pe un blog la dl mihai rapcea.

    Te invit să-mi arăți pasajele și linkurile respective de pe blogul rapcea unde “porcul de promisa” ți-a adresat un cuvânt sau mai mult, te-a facut ca o troacă de porci. În caz contrar, cere-ți scuze public, ÎNCĂ ODATĂ pentru ÎNCĂ O MINCIUNĂ expusă aici. Voi reveni și eu cu noi detalii în acest sens și cele care s-au petrecut si încă se mai petrec pe blogul lui rapcea.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/7 (0 votes cast)
    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)
  20. Cine taie cu sabia... discernamantului a scris la:

    Ma tirca, tu esti prost rau de tot, dar prost de bubui. Basca nu te pricepi o boaba la calculatoare si softul asta folosit pe bloguri. Te referi la mesajul in care il numesti porc pe “promisa asta”, sau in care spui cretinismul “sabia “ discernamintului” cum se auto denumesc , de parca sabia ar avea discernamint“? Pai mai idiotule, tu uiti ce citesti si scrii de la o zi la alta? Nu veneai tu cu jalba de impacare si cerere de iertare pentru jignirile si minciunile tale? Acum vii iar sa jignesti ? Nu ai citit prostovane, coate coale mate fripte ce esti, anuntul din comentariul tau, deja mutat din acest topic? Sau ieri a scris demonul X din legiunea care te poseda, iar azi demonul Y? Sau i-a spune, cat de grave sunt tulburarile tale de personalitate? Ai uitat sa-ti iei medicamentele azi? 

    Comentarii mutate de aici. Motiv: 1) Off topic si 2) Nu au ce cauta aceste mizerii si “argumente” in acel topic. Dle tirca, pastreaza-te in subiectul deschis viziunilor dvs.

    Si ca sa-ti dau “satisfactie” idiot prost ce esti si care schimba totul cu dosul in sus, nu sabia are discernamant, ci discernamantul este precum o sabie, numita si “sabia discernamantului”, acea “sabie” care imparte binele de rau cu o acuratete chirurgicala. Prostalaule! Mars la ma-ta acasa idiotule! Dati idiotul afara de pe blog si stergeti-i mizeriile si aberatiile numite de prost “teze”. 

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/7 (0 votes cast)
    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *