Povestea lui Tommy – câinele care își așteaptă stăpâna în biserică

 
CÂINELE CARE ÎȘI AȘTEAPTĂ STĂPÂNA ÎN BISERICĂ
 
Povestea lui Tommy, un ciobănesc german în vârstă de 7 ani, a impresionat o lume întreagă, numai pe Facebook fiind șeruită de mii de ori. În fiecare dimineață, Tommy intră în biserica Santa Maria Assunta din localitatea italiană San Donaci, provincia Brindisi. Este locul în care, cu câteva luni în urmă, s-a ținut slujba de înmormântare a stăpânei lui, Maria Lochi, o femeie inimoasă, care avea grijă de toți câinii și pisicile străzii, și pe care întreaga comunitate o respecta. De atunci, se duce la biserică în fiecare zi și se așează în fața altarului, așteptând ca Maria să revină la el. Credincioșii sunt impresionați de suferința animalului care nu se despărțea niciodată de stăpâna lui, iar preoții parohiei nu s-au gândit nicio clipă să-l alunge.
 
 
Părintele Donato Pana povestește reporterilor de la Daily Mail: „Câinele i-a aparținut Mariei Margherita Lochi, care l-a găsit acum câțiva ani abandonat pe un câmp din apropierea casei ei. De atunci, Tommy a însoțit-o pretutindeni. Maria, care din nefericire a trecut în neființă la 57 de ani, avea grijă și de alte animale fără stăpân, dar Tommy a fost preferatul ei. Venea în fiecare zi la biserică împreună de el și în timpul slujbei câinele se așeza tăcut la picioarele ei.
 
 
Tommy a fost prezent și la slujba de înmormântare a Mariei și de atunci vine zilnic la biserică, de îndată ce aude clopotele care vestesc începerea serviciului divin. E foarte cuminte și nu scoate un sunet; nu l-am auzit niciodată lătrând. Și eu mi-am pierdut câinele de curând, așa că nu mă lasă inima să-l gonesc. Îl las în biserică până se termină slujba, după care îi deschid ușa să plece. În prezent, toți locuitorii comunei îl hrănesc și au grijă de el, deși cel mai bine ar fi ca cineva să-l adopte și să-i ofere un nou cămin”.
 
 
Povestea lui Tommy este izbitor de asemănătoare cu cea ilustrată în celebrul film „Hachi”, cu Richard Gere în rolul principal, în care un câine credincios își așteaptă răbdător stăpânul la gară, ani de zile după ce acesta a murit. Scenariul filmului s-a bazat pe o poveste adevărată: stăpânul unui câine pe nume Hachiko a murit în 1925 în urma unui accident. Timp de 9 ani după aceea, câinele a continuat să-l aștepte la gara unde sosea cu trenul. Pe locul în care fidelul animal a așteptat zi de zi revenirea stăpânului, japonezii i-au înălțat o statuie.
 
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/7 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
Acest articol a fost postat în Diverse, Suflet. Memoreaza acest link permanent.

Un Comentariu la articolul: Povestea lui Tommy – câinele care își așteaptă stăpâna în biserică

  1. Miliardarul a scris la:

    Deseori animalele dovedesc ca au mai mult suflet si recunostinta spre deosebire de multi oameni. Te intrebi: cine e om si cine animal? sad

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/7 (0 votes cast)
    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 0 votes)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *